10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 3:09
No menu items!

Dosarul „Realitatea” Iubita lui Elan Schwartzenberg, audiată din nou la DNA

spot_img

Monica Hoffman_SZ

Monica Hoffman – femeia de afaceri în vârstă de 40 de ani, despre care presa a scris că ar fi iubita lui Elan Schwartzenberg  – s-a prezentat, miercuri dimineață, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), pentru a fi audiată de procurori în dosarul „Realitatea Media”.

Hoffman a fost pusă sub acuzare, în această cauză, luni, în urma mai multor percheziții făcute de procurori la domiciliul acesteia, dar și la sediile unor firme. Ea a fost adusă luni la DNA, cu mandat de aducere, pentru a-i fi prezentate acuzațiile pe care anchetatorii i le aduc în acest dosar.

„Până în acest moment al cercetărilor, procurorii au  început urmărirea penală faţă de:  SCHWARTZENBERG FABIAN, IONESCU DANIELA MADI,  HOFMAN MONICA, RADU ADRIAN, VÎLSAN ADRIAN MARIAN, BĂTRÎNACHE  TAMARA, NADOLU IOANA, NEAGOE GERALDINA, STĂNCESCU CARMEN, referitor la implicarea acestora în fapte care se circumscriu infracțiunilor de spălarea banilor, complicitate la înșelăciune, bancrută frauduloasă, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor sub forma complicității, a participației improprii sau a tentativei, fals în înscrisuri sub semnătură privată”, se arăta într-un comunicat de presă remis luni seara de DNA.

Marți, în aceeași cauză, au mai fost puși sub acuzare omul de afaceri Maricel Păcuraru (acționar majoritar al Realitatea Media, alături de Cozmin Gușă), cumnatul acestuia, avocatul Mirel Mircea Amariței (cel care l-a reprezentat, din postura de consilier juridic la Realitatea Media), fost secretar de stat în aparatul vicepremierului Dan Nica (2009), dar și Ionuț Sorin Barbu, partener de afaceri al lui Elan Schwartzenberg și apropiat al primarului Constanței Radu Mazăre.

Andrei Tudor