12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 3:30
No menu items!

Dosarul „azilelor groazei”. Aproape 100 de expertize medico-legale, cerute de DIICOT

spot_img

Ancheta continuă în dosarul „azilelor groazei”. INML face expertize medico-legale pentru 98 de bătrâni din cele trei centre din Voluntari și Afumați, la solicitarea anchetatorilor DIICOT. Expertizele ar urma să stabilească dacă oamenii au fost bătuți sau dacă primeau prea multe sedative.

De altfel, specialiști ai INML au făcut, chiar în ziua descinderilor DIICOT, o examinare preliminară și au văzut fizic fiecare persoană. Au vrut să constate dacă oamenii au leziuni, fie pentru că erau bătuți, fie că era vorba de automutilare, cum spun unii medici. De asemenea, sunt făcute analize toxicologice. Anchetatorii vor să vadă dacă vârstnicii primeau prea multe medicamente, de exemplu, sedative.

98 de persoane sunt examinate. O parte dintre oameni sunt acum în alte 4 centre din Capitală, iar alții au fost luați înapoi de familii.

Procurorii DIICOT au făcut percheziții săptămâna trecută la 3 cămine de bătrâni din Voluntari și Afumați. În urma descinderilor, aproape 100 de vârstnici au fost preluate de autorităţi din cele trei imobile în care ar fi trebuit să primească îngrijiri. Anchetatorii spun că, în loc să fie îngrijiţi, beneficiarii au fost supuşi la tratamente inumane ori degradante. Exploatarea ar fi fost realizată şi prin lipsirea de hrană suficientă şi adecvată nutriţional, prin lipsa/neadministrarea tratamentului medical adecvat diagnosticului fiecărui beneficiar, prin lipsa îngrijirii şi neasigurarea igienei beneficiarilor.

R. Dan