20 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 13:59
No menu items!

Angajații de la Registrul Comerțului declanșează grevă japoneză din cauza salariilor mici

spot_img

Sindicatul Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC), afiliat la Federaţia Publisind şi la Blocul Naţional Sindical, va declanşa o grevă japoneză, în perioada 17-21 iulie 2023, împotriva inechităţilor salariale şi a discriminării salariaţilor faţă de celelalte categorii de angajaţi din familia ocupaţională „Justiţie”, potrivit unui comunicat de presă citat de Agerpres.

„În raport cu importanţa activităţilor derulate de ONRC şi cu nivelul de complexitate a muncii prestate de salariaţi în actualul context economic şi financiar marcat de obligaţiile legate de implementarea PNRR, nivelul salarial actual se situează la cel mai scăzut nivel din categoria funcţiilor din familia ocupaţională “Justiţie”. SAONRC trage un semnal de alarmă asupra acestor chestiuni prin declanşarea grevei japoneze, cu menţiunea că dacă nu vom avea un dialog social cu reprezentanţii Guvernului, acţiunile vor escalada prin iniţierea conflictului colectiv de muncă şi implicit greva. Prima acţiune de protest cu rol de avertisment se derulează în perioada 17-21 iulie 2023: membrii de sindicat din ONRC vor purta banderole negre în semn de protest şi îşi vor îndeplini atribuţiile de serviciu cu exces de zel, conform legii”, au anunţat reprezentanţii sindicali.

Potrivit acestora, principale revendicări ale angajaţilor din ONRC vizează: eliminarea discriminărilor şi a inechităţilor salariale din familia ocupaţională „Justiţie”, ONRC fiind instituţia publică cu cel mai mic nivel de salarizare din justiţie; plata integrală a drepturilor salariale câştigate în instanţă şi a dobânzilor aferente în conformitate cu prevederile legale în vigoare; ocuparea prin concurs a posturilor vacante şi eliminarea practicii de compensare a lipsei de resurse umane prin suprasolicitarea personalului existent.

Nu în ultimul rând, sindicaliştii solicită un dialog social real pe marginea noii legi de salarizare a personalului bugetar anunţate de guvernanţi.

„Pentru susţinerea revendicărilor SAONRC, a fost transmisă o solicitare către Guvernul României, însă până la acest moment nu există angajamente sau perspective clare de soluţionare” , se mai spune în comunicatul transmis de SAONRC, semnat de preşedintele organizaţiei sindicale, Monica Pietriş.

D.Constantin