18.9 C
București
marți, 7 mai 2024 - 0:05
No menu items!

Doi pe loc la Rezidențiat. Spitalele românești caută medici

spot_img

Examenul de Rezidenţiat pentru domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie are loc duminică, în şase centre universitare medicale. La concurs s-au înscris peste 10.300 de candidaţi, pentru aproximativ 5.800 de locuri şi posturi, cele mai multe fiind pentru domeniul medicină.

„Anul acesta s-au înscris la concurs 10.330 de candidaţi. Aceştia vor concura pentru un număr de 5.866 locuri şi posturi din cadrul unităţilor sanitare aflate în subordinea Ministerului Sănătăţii şi a autorităţilor publice locale, pentru cele 3 domenii de pregătire: 4.734 locuri şi posturi pentru domeniul medicină, 621 locuri pentru domeniul medicină dentară şi 511 locuri şi posturi pentru domeniul farmacie”, a transmis Ministerul Sănătăţii.
 
Concursul se va desfăşura în şase centre universitare medicale: Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi, Târgu Mureş şi Timişoara.
 
Examenul va avea o durată de 4 ore, în care trebuie rezolvate teste de tip grilă cu 200 de întrebări.
 
„Echipa Ministerului Sănătăţii ia toate măsurile pentru a evita apariţia de disfuncţionalităţi în procesul de organizare, pentru ca toţi candidaţii să beneficieze de aceleaşi condiţii optime de desfăşurare a concursului”, au precizat oficialii Ministerului Sănătății. 
 
R. Dan