24.2 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 17:57
No menu items!

Doar mai puțin de jumătate dintre spitalele din România sunt acreditate. Care sunt consecințele

spot_img

În cadrul celui de-al doilea ciclu de acreditare, care a început în 2017, au fost evaluate, până la finele lunii iulie 2021, 261 de spitale, atât publice, cât şi private, din 763 de unităţi sanitare cu paturi, publice şi private, înscrise în baza de date a ANMCS, anunță medicul Vlad-Teodor Berbecar, preşedintele Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), citat de News.ro.

Medicul spune că perioada pandemiei a fost una dificilă şi din punctul de vedere al procesului de evaluare al unităţilor sanitare, acesta fiind suspendat pentru o perioadă în 2020, dar şi din luna mai a acestui an, cel de-al doilea ciclu de evaluare fiind prelungit cu un an. Dr. Berbecar a precizat că au fost excluse de la evaluare în pandemie spitalele Covid şi suport Covid. De asemenea, unităţile sanitare care nu reuşesc să se acrediteze nu mai pot avea contract cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Pentru a se acredita, unităţile sanitare cu paturi trebuie să îndeplinească mai multe obiective, într-un întreg proces de evaluare realizat de evaluatori, persoane special pregătite pentru acest lucru. În mare, pentru pacient, avantajele faptului de a fi îngrijit într-o unitate cu paturi acreditată ANMCS sunt creşterea siguranţei şi satisfacţiei lor, scăderea riscului infecţios pentru aceştia, dar şi pentru aparţinători şi pentru angajaţii spitalului,  precum şi scăderea riscului infecţios al mediului de îngrijire.

Vizitele de evaluare, vor fi reluate la 90 de zile de la încetarea stării de alertă.

Orice unitate sanitară cu paturi care nu reuşeşte să se acrediteze se poate reînscrie în procesul de acreditare urmând paşii legali şi beneficiind în continuare de întreg suportul oferit de echipa ANMCS, susține Vlad-Teodor Berbecar. O unitate sanitară cu paturi neacreditată, însă, nu mai poate avea contract cu Casa de Asigurări de Sănătate.

De asemenea, pentru acreditare într-un spital sunt obligatorii circuite funcţionale şi protocoale stricte de lucru. Pe lângă asta, mai trebuiesc îndeplinite o serie de condiții legate de securitatea pacientului. De exemplu, mâncarea trebuie servită pacienţilor în caserole de unică folosinţă, pentru a fi evitate orice riscuri, iar pijamale pentru pacienţi, trebuie oferite în spital, pentru a fi evitat riscul infecţiilor.

R.D.