4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 7:40
No menu items!

Directorul STB: ”Am putea intra în insolvență și să nu mai avem bani de salarii”

spot_img

Directorul general al Societăţii de Transport Bucureşti, Adrian Criţ estimează pierderile provocate de grevă, în momentul de faţă, la 20 de milioane de lei şi avertizează că dacă angajaţii nu îşi vor relua activitatea, STB ar putea intra în insolvenţă.

„Aceste pierderi pot fi cuantificate, din punctul meu de vedere, doar urmare a unui amplu audit economic făcut de către o companie foarte mare. De ce? Pentru că nu îmi doresc ca angajaţi din cadrul instituţiei să facă această evaluare.

Eu consider că, pentru transparenţă, şi faţă de publicul călător şi faţă de noi, şi pentru a nu diminua valoarea sau a avea diferenţe majore care să fie imputabile sau contestabile în instanţă, acest lucru făcut de o companie externă ar fi benefic.

Ca şi valoare, eu consider că urmare a acestor trei zile de grevă ilegală probabil aceasta se va situa undeva în jur de 20 de milioane de lei. Asta în momentul de față.

Gândiţi-vă şi la prejudiciile de imagine, la ce vor spune călătorii despre noi şi dacă nu cumva am pierdut suportul bucureştenilor, pentru că o companie finanţată de cetăţeni prin taxe, impozite, trebuie să-şi îndeplinească îndatoririle faţă de ei în primul rând”, a spus Criț.

El a atras atenţia că veniturile au scăzut ca urmare a celor trei zile de grevă şi societatea s-ar putea să nu mai aibă bani şi poate intra în insolvenţă.

„Dacă noi nu ieşim în momentul de faţă la muncă, această societate poate intra în insolvenţă(…) Urmare a celor trei zile de grevă, prin diminuarea veniturilor, s-ar putea să nu mai avem din păcate bani pentru salarii, bani pentru plata utilităţilor, bani pentru alte cheltuieli necesare efectuării transportului public”, a spus directorul STB.