marți, 1 decembrie 2020 - 4:53

Dinel Staicu – 5 ani de închisoare

Scandal la Buzău. Candidatul partidului fondat de „Petrov”, acuzat de blaturi și combinații politice

Dezvăluiri de senzație și scandaluri au apărut în aceste zile în viața politică buzoiană, protagoniști fiind politicieni cu state vechi, mai ales cu palmares...

Statistici alarmante în Japonia: mai multe victime cauzate de sinucideri într-o singură lună, decât toate decesele Covid. Femeile și copiii, cele mai expuse

Experții au avertizat că pandemia ar putea duce la o criză de sănătate mintală. Șomajul în masă, izolarea socială și anxietatea îi afectează pe...

UK: Pandemia scoate la suprafață rețelele de exploatare sexuală a româncelor. 90% dintre ele au fost recrutate de iubiți

Traficanții sexuali pot obține profituri de peste 1 milion de lire sterline pe an de pe urma unui bordel, iar restricțiile Covid le-au ușurat...

Pacienții COVID din corturile militare intră în iarnă. Primul medic al țării: Altă întrebare

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, cu ocazia vizitării Spitalului Universitar București (fost Municipal), că nu există încă soluții pentru pacienții COVID internați în...

Omul de afaceri craiovean a fost condamnat pentru mituirea fostei judecătoare Veronica Cîrstoiu

Dinel Staicu_SZ

Omul de afaceri Dinel Staicu a fost condamnat, joi, la cinci ani de închisoare. Sentința pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție este definitivă.

Omul de afaceri craiovean fusese condamnat, inițial, la trei ani de închisoare pentru dare de mită şi cumpărare de influenţă. El a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie alături de alte persoane, printre care şi Veronica Cîrstoiu, fost judecător la Curtea de Apel Bucureşti.

Admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa şi de inculpaţii Zgăbei Giorgel şi Dascălu Adriana împotriva sentinţei penale nr.74/P din data de 8 mai 2014 pronunţată în dosarul nr.7596/2/2013 de Curtea de Apel Constanţa – Secţia penală şi pentru cauze penale cu minori şi de familie.

Desfiinţează în parte sentinţa penală apelată şi, rejudecând:

Descontopeşte pedeapsa aplicată inculpatului Staicu (fost Niţu) Dinel în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. Majorează pedeapsa aplicată inculpatului Staicu (fost Niţu) Dinel pentru infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art.6/1 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.374 coroborat cu art.396 alin.10 Cod procedură penală de la 3 ani şi 4 luni închisoare la 5 ani închisoare. În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal anterior contopeşte pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare aplicată pentru infracţiunea de dare de mită prev. de art.255 Cod penal anterior cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.374 coroborat cu art.396 alin.10 Cod procedură penală, urmând ca inculpatul Staicu (fost Niţu) Dinel să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare. În temeiul art.71 alin.2 Cod penal anterior interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal anterior cu aplicarea art.12 din Legea nr.187/2012. În temeiul art.424 Cod procedură penală deduce din pedepsa aplicată inculpatului Staicu (fost Niţu) Dinel durata arestului preventiv de la 13.08.2013 la zi.

Descontopeşte pedeapsa aplicată inculpatei Popescu Carmen Ioana în pedepsele componente pe care le repune în individualitatea lor. Majorează pedeapsa aplicată inculpatei Popescu Carmen Ioana pentru complicitate la infracţiunea de dare de mită prev. de art.26 raportat la art.255 Cod penal anterior cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.374 coroborat cu art.396 alin.10 Cod procedură penală de la 1 an şi 2 luni închisoare la 2 ani închisoare. Majorează pedeapsa aplicată aceleiaşi inculpate pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă prev. de art.26 Cod penal anterior raportat la art.6/1 alin.1 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.374 coroborat cu art.396 alin.10 Cod procedură penală de la 1 an şi 4 luni închisoare la 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art.33 lit.a rap. la art.34 lit.b Cod penal anterior contopeşte pedepsele de 2 ani închisoare şi respectiv de 2 ani şi 6 luni închisoare aplicate prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an închisoare aplicată pentru participaţie improprie la infracţiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. de art.31 alin.2 rap. la art.290 Cod penal anterior cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.374 coroborat cu art.396 alin.10 Cod procedură penală, urmând ca inculpata Popescu Carmen Ioana să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 6 luni închisoare. În temeiul art.71 alin.2 Cod penal anterior  interzice inculpatei exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal anterior cu aplicarea art.12 din Legea nr.187/2012. În temeiul art.424 Cod procedură penală deduce din pedepsa aplicată inculpatei Popescu Carmen Ioana durata arestului preventiv de la 13.08.2013 la zi.

Înlătură aplicarea dispoziţiilor prev. de art.386 Cod procedură penală privind schimbarea încadrării juridice pentru inculpatul Zgăbei Giorgel. În temeiul art.26 rap. la art. 257 alin.1 Cod penal anterior coroborat cu art.6 din Legea nr.78/2000 cu aplicarea art.5 Cod penal şi art.374 coroborat cu art.396 alin.10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul Zgăbei Giorgel la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă. În temeiul art.86/1Cod penal anterior suspendă executarea pedepsei sub supraveghere pe un termen de
încercare de 4 ani conform art.86/2 Cod penal anterior. În temeiul art.86/3 alin.1 Cod penal anterior dispune ca pe durata termenului de încercare, inculpatul Zgăbei Giorgel să se supună următoarelor măsuri de supraveghere: a) să se prezinte la datele fixate la Serviciul de probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti; b) să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea, c) să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, d) să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă. Atrage atenţia inculpatului Zgăbei Giorgel asupra dispoziţiilor prev. de art.86/4 Cod penal anterior privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.71 alin.2 Cod penal anterior interzice inculpatului exerciţiul drepturilor prevăzute de art.64 alin.1 lit.a teza a II-a şi lit.b Cod penal anterior cu aplicarea art.12 din Legea nr.187/2012. În temeiul art.71 alin.5 Cod penal anterior, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, suspendă executarea pedepselor accesorii.

Înlătură dispoziţia privind confiscarea în temeiul art.19 din Legea nr.78/2000 a sumei de 700 euro de la inculpata Dascălu Adriana. Constată că inculpata Dascălu Adriana a consemnat la CEC Bank- Unitatea Sala Palatului suma de 10 000 euro cu chitanţa seria TA nr.3261896 din data de 12.09.2014 şi suma de 22.000 lei cu chitanţa seria TA nr. 3261887 din data de 11.09.2014.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.

Respinge, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii Staicu (fost
Nuţu) Dinel, Staicu Marian şi Popescu Carmen Ioana.

Obligă inculpaţii Staicu (fost Nuţu) Dinel, Staicu Marian şi Popescu Carmen Ioana la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 100 lei, reprezentând onorariul parţial cuvenit apărătorilor desemnaţi din oficiu, se avansează din fondul Ministerului Justiţiei. Onorariul parţial în sumă de 100 lei cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpata Dascălu Adriana şi onorariul în cuantum de 400 lei cuvenit avocatului desemnat din oficiu pentru inculpatul Zgăbei Giorgel se plătesc din fondul Ministerului Justiţiei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de judecarea apelului promovat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Constanţa, inculpaţii Zgăbei Giorgel şi Dascălu Adriana rămân în sarcina statului.
Definitivă.

Înalta Curte de Casație și Justiție
sentință

Potrivit rechizitoriului, în cursul lunii februarie 2012, Veronica Cîrstoiu, în calitate de judecător la Curtea de Apel București – Secția I penală, a primit, prin Adriana Dascălu, suma de aproximativ 630.000 euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunța, împreună cu ceilalți doi membri ai completului de judecată o soluție de admitere a contestației în anulare formulate de Dinel Staicu, intr-un dosar in care fusese condamnat la 7 ani închisoare (fraudarea Băncii Internationale a Religiilor). Banii au fost primiți prin medierea lui fratelui afaceristului, Marian Staicu și a Ioanei Carmen Popescu.

La 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Veronica Cîrstoiu, a pronunțat decizia prin care a fost înlăturată pedeapsa definitivă de 7 ani închisoare aplicată inculpatului Staicu Dinel în dosarul privind fraudarea Băncii Internaționale a Religiilor.

În scopul menționat, anterior pronunțării deciziei, Adriana Dascălu a pretins de la Staicu Dinel suma de 2.500.000 euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 euro și, respectiv, la 1.500.000 euro. Din banii pretinși, Adriana Dascălu a primit 1.200.000 euro de la Marian Staicu, care s-a preocupat împreună cu inculpata Popescu Carmen Ioana de procurarea banilor.

Pentru a disimula originea ilicită a banilor primiți (suma de aproximativ 630.000 euro) judecătoarea Veronica Cîrstoiu a determinat-o pe sora sa să schimbe o parte din banii primiți sub formă de mită (prin cumpărare pe numele surorii sale, la data de 12 septembrie 2012, a unui apartament în București, la prețul de 636.642,8 lei).

Raportat la intervențiile făcute în favoarea inculpatului Dinel Staicu (în dosarul fraudării BIR) prima faptă de corupție, în ordinea cronologică a evenimentelor, s-a consumat în perioada februarie – martie 2011, când inculpata Adriana Dascălu a pretins suma de 500.000 euro de la Dinel Staicu, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel București – Secția I penală care intrau în compunerea completului învestit să soluționeze recursul, în dosarul în care acesta era judecat pentru fraudarea BIR.

În condițiile în care Dinel Staicu refuzase propunerea inițială și după ce a primit decizia definitivă de condamnare șapte ani închisoare, Adriana Dascălu a pretins din nou, de la Dinel Staicu, în perioada august – septembrie 2011, suma de 500.000 euro, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Curtea de Apel București, pentru a-i determina să pronunțe în beneficiul acestuia o hotărâre favorabilă, constând în admiterea unei contestații în anulare și înlăturarea pedepsei definitive de 7 ani închisoare. Ulterior, Adriana Dascălu, a primit de la Staicu Dinel, prin intermediul fratelui său Marian Staicu, suma de 500.000 euro, în scopul specificat mai sus, însă a restituit banii în întregime, întrucât , la acea dată, beneficiul promis nu a fost obținut.  Demersurile în vederea intervenției au fost reluate de Adriana Dascălu în a doua jumătate a anului 2011, fiind finalizate, așa cum am menționat mai sus, prin admiterea contestației în anulare, în schimbul sumei de bani.

În cursul lunii iulie 2013, judecătoarea Veronica Cîrstoiu a acceptat promisiunea lui Adriana Dascălu privitoare la darea sumei de 50.000 euro, iar, ulterior, în ziua de 8 august 2013, a și primit acel folos prin intermediul fiului său, inculpatul Cergan Florin, lăsând să se creadă că are influență asupra unei judecătoare la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția penală, pentru a o determina să pronunțe o hotărâre favorabile unei persoane, într-un dosar penal aflat în recurs.

În același scop, Adriana Dascălu pretinsese, în perioada 30 mai – 8 iulie 2013 suma de 60.000 euro, iar, ulterior, după ce a primit o primă tranșă de 10.000 euro, a majorat folosul pretins și a solicitat diferența până la 100.000 euro. În ziua de 27 iulie 2013, Adriana Dascălu a primit, cu ajutorul lui Zgăbei Giorgel, suma pretinsă de 100.000 euro.

În perioada ianuarie 2008 – iunie 2013, având funcția de judecător la Curtea de Apel București, Veronica Cîrstoiu a indus în eroare, cu ajutorul inculpatei Cucianu Marilena, pe funcționarii din cadrul Departamentului economic al aceleiași instanțe, prin folosirea lunară (cu excepția lunii iunie 2010) a 65 înscrisuri pe care le-a falsificat. Înscrisurile respective atestau, în fals, faptul că Veronica Cîrstoiu deținea calitate de chiriaș în temeiul a două contracte de închiriere încheiate succesiv cu inculpata Cucianu Marilena și cu o altă persoană. In acest fel, judecătoarea Veronica Cîrstoiu a obținut pentru sine și pentru Cucianu Marilena un folos material injust prin compensarea ilegală a chiriei. Fapta a cauzat o pagubă de 140.064 lei în dauna Curții de Apel București.

În cursul lunii aprilie 2012, acționând în coautorat cu inculpatul Băgia Lucian, Adriana Dascălu a pretins suma de 350.000 euro de la Marian Staicu, lăsând să se creadă că are influență asupra judecătorilor de la Tribunalul București – Secția a II-a penală, astfel încât, la judecarea recursului, fratele său Dinel Staicu să fie pus în libertate într-un dosar în care era judecat în stare de arest preventiv (dosarul Transgaz). Ulterior, inculpatul Băgia Lucian a primit, în scopul anterior menționat, suma de 1.900.052 lei (reprezentând, la acea dată, echivalentul a aproximativ 420.000 euro, ce includea cei 350.000 euro pretinși pentru coruperea judecătorilor și TVA aferentă), în temeiul unui contract fictiv de asistență juridică.

În cursul lunii iulie 2013, inculpata Adriana Dascălu a pretins, prin intermediar, suma de 150.000 euro de la Dinel Staicu, prevalându-se de influența pe care a susținut că o are asupra a trei judecători de la Curtea de Apel București (între care Veronica Cîrstoiu), astfel încât, prin fraudarea sistemului informatic ECRIS, dosarul în care fusese trimis în judecată Marian Staicu (împreună cu două judecătoare de la Tribunalul București) să fie „dirijat” la un complet favorabil, precum și în scopul facilitării pronunțării unei hotărâri favorabile lui Marian Staicu.

Andrei Tudor

„Icoana” unui candidat PNL, în „procesiune electorală” prin județ. FOTO

Fostul primar din Turceni, Ion Iordache, își promovează imaginea obligându-și stafful de campanie să colinde cu tabloul său pe post de icoană. Este cel mai...

Top autostrăzi octombrie. Cele mai mari progrese ale constructorilor de autostrăzi. FOTO/VIDEO

Constructorii unor loturi din autostrăzile Comarnic – Brașov, Sibiu – Pitești și Sebeș – Turda au avut luna trecută cele mai mari progrese, potrivit...

Tragedia de la Piatra Neamț: Singurul supraviețuitor al incendiului a ieșit de la terapie intensivă

Pacientul adus în stare gravă la unitatea mobilă Leţcani de la Spitalul Judeţean Neamţ în urma incendiului din 14 noiembrie se simte mai bine,...

Poliția și jandarmeria Constanța, mobilizate pentru Pelerinajul de Sfântul Andrei ca pentru un Hram normal

„Dispozitive uzuale pentru un astfel de eveniment” şi „nu au fost adoptate măsuri suplimentare faţă de anii precedenţi” şi nici „nu au fost mobilizate...

Președintele Klaus Iohannis a stâlcit comorbiditățile

Președintele Klaus Iohannis a reușit să greșească forma celui mai des-utilizat substantiv din această pandemie. Liderul de la Cotroceni a spus “comorbități”, în loc...