15.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 17:25
No menu items!

Deutsche Bank – amendă uriașă pentru spălare de bani

spot_img

Autoritățile americane și britanice au impus băncii germane Deutsche Bank o amendă de aproape 630 de milioane de dolari pentru spălare de bani proveniți din Rusia.

Anunțul a fost făcut de Departamentul de servicii financiare din New York, potrivit căruia Deutsche Bank a acceptat să plătească o amendă de 425 de milioane de dolari, la care se adaugă 204,46 milioane de dolari achitați către Autoritatea de reglementare a activităților financiare din Marea Britanie (FCA).

Amenda vine ca urmare a unei anchete demarate în vara lui 2015 la divizia de brokeraj de la Moscova a Deutsche Bank, relatează stirileprotv.ro. Ancheta a arătat că o parte din clienții ruși ai Deutsche Bank cumpărau acțiuni la Moscova în ruble și le revindeau instantaneu la Londra în dolari. Astfel, în perioada 2011 și 2015 acest mecanism a permis scoaterea din Rusia a aproximativ 10 miliarde de dolari.

„Deutsche Bank și mai mulți din directorii săi au ratat numeroase oportunități pentru a detecta, ancheta și pentru a opri această schemă care a continuat timp de mai mulți ani”, a mai arătat Departamentul de servicii financiare din New York într-un comunicat de presă.

Soluționarea acestui dosar vine după ce recent banca germana a ajuns la un acord amiabil în valoare de 7,2 miliarde de dolari cu justiția americană într-un dosar legat de înșelarea investitorilor în legatură cu vânzarea de titluri de valoare garantate cu credite ipotecare (MBS) înaintea crizei financiare din 2008.

Deutsche Bank urmează să dea publicității joi rezultatele financiare pentru 2016.

R.D.