13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 20:48
No menu items!

Desant al comisarilor europeni, la București, săptămâna viitoare

spot_img

hahn ponta

Capitala va primi, săptămâna viitoare, patru comisari europeni, dintre care un vicepreședinte al Comisiei Europene. Oficialii vor lua parte la o serie de evenimente care vizează transporturile, dezvoltarea regională, tehnologia informației, dar și energia și schimbările climatice.

Comisarul european pentru Dezvoltare Regională, Johannes Hahn, va găzdui la București, luni și marți, Forumul Anual al Strategiei Dunării, alături de premierul Victor Ponta. Forumul este principala reuniune a Strategiei UE pentru regiunea Dunării (SUERD) şi reuneşte reprezentanţi guvernamentali din cele 14 state dunărene, alături de oficiali europeni (Comisie, PE, Comitetul regiunilor), reprezentanţi ai regiunilor şi oraşelor dunărene, mediului academic  şi de afaceri şi societăţii civile.

Hahn va participa la sesiunea de deschidere a Forumului SUERD. De asemenea, Comisarul european pentru agricultură şi dezvoltare rurală, Dacian Cioloş va lua parte la lucrările Forumului, inclusiv la sesiunea care va încheia manifestarea.

Desfăşurat sub titlul “Danube Region – stronger together, stronger in the world”, Forumul urmăreşte să reflecte modul în care strategia ajută statele riverane să facă faţă provocărilor actuale comune (mai puternici împreună), dar şi să influenţeze revitalizarea economiei (mai puternici în lume).

Temele de discuţie din sesiunile plenare vor viza: rolul Strategiei Dunării pentru creşterea economică şi crearea de locuri de muncă, echilibrarea dezvoltării economice cu ecologia şi gestionarea riscurilor de mediu, finanţarea proiectelor pentru Strategia Dunării în viitorul cadru de finanţare europeană 2014-2020.

Sesiunile tematice paralele vor fi structurate în funcţie de cei patru piloni ai Strategiei Dunării, respectiv: conectivitatea, o regiune a Dunării ecologică, o regiune care să se dezvolte pe baza noilor tehnologii şi de care să beneficieze toţi locuitorii săi, care să fie totodată atractivă, eficientă şi sigură.

În premieră, în marja Forumului, vor fi organizate două reuniuni – reuniunea miniştrilor afacerilor externe şi cea a miniştrilor dezvoltării regionale din statele SUERD. Organizarea acestor reuniuni reprezintă expresia unui angajament politic ferm al României pentru o coordonare de substanţă a structurilor de guvernanţă naţionale şi europene în cadrul strategiei şi pentru corelarea între palierul politic şi executiv în sensul facilitării transferului de competenţe şi bune practici către nivelurile sectoriale şi administrativ-teritoriale.

De asemenea, în această perioadă, în marja Forumului, vor avea loc şi alte evenimente de anvergură macro-regională, organizate de responsabili ai domeniilor prioritare de acţiune ale strategiei, instituţii şi asociaţii de profil, printre care se numără Danube Financing Dialogue, găzduită de Banca Naţională a României, conferinţa Consiliului Oraşelor şi Regiunilor Dunărene (CODCR), seminarul Danube Innovation Partnership organizat de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei Europene, precum şi reuniuni ale grupurilor directoare pentru ariile prioritare competitivitate, educaţie, cultură şi turism.

De asemenea, miercuri, Comisarul european pentru Agenda Digitală și vicepreședinte al Comisiei Europene, Neelie Kroes, va fi la București, unde se va întâlni cu ministrul pentru Societatea Informațională, Dan Nica, dar și cu premierul Victor Ponta. Aceasta va ține un discurs în cadrul primului târg de inovație prin tehnologie pentru dezvoltarea comunităților. Future Communities// Open Innovation Fair 2013 este inițiat de programul Biblionet și Ministerul pentru Societatea Informațională, sub Înaltul Patronaj al Guvernului României și are loc  în perioada 30 octombrie – 1 noiembrie la Biblioteca Națională a României. Kroes avea discuții și cu reprezentanții industriei telecom din România. La eveniment va lua parte și comisarul Dacian Cioloș.

Și comisarul european pentru Combaterea Schimbărilor Climatice, Connie Hedegaard, va fi miercurea viitoare la București, într-o misiune oficială. Scopul misiunii nu este însă cunoscut, însă cel mai probabil acesta va fi legat de domeniul energiei.

Cosmina Croitoru