12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 2:43
No menu items!

DEMITEREA LUI VLAD VOICULESCU. Ce spune liderul senatorilor PNL, Virgil Guran

spot_img

Debarcarea de la Ministerul Sănătății a lui Vlad Voiculescu este intens comentataă de politicieni. Virgil Guran, liderul senatorilor PNL a avut o intervenție la Realitatea Plus în care a spus printre altele că „nu a făcut ceea ce trebuie”.

„E clar, că acum câteva minute erau în discuții cu Dan Barna, înseamnă că au ajuns la această concluzie comună. Eu am mai spus, ministrul propus de USR PLUS trebuia USR-ul să ajungă la această concluzie. După părerea mea, ce s-a întâmplat acum cu acest ordin, a fost în neregulă. Este clar că nu se face așa ceva. În același timp, referitor la doamna Moldovan, consider că este o măsură corectă, faptul că a fost demisă.

Am înțeles că este un medic bun, apreciez acest lucru, dar din punct de vedere al manageriatului se pare că nu a făcut ceea ce trebuie. Eu am înțeles că s-a discutat mult în USR pe această temă (demiterea lui Voiculescu n.r.). Este clară situația că în sănătate avem nevoie de reforme majore și de probleme importante care trebuie puse la punct, iar ultimele evenimente demonstrează că nu așa trebuie făcut.”, a declarat Virgil Guran la RealitateaPlus.