20.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 15:37
No menu items!

Decizie a Înaltei Curți: Interceptările investigatorilor sub acoperire, nule fără mandat

spot_img

Completul ÎCCJ pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a stabilit, luni, că pentru a autoriza folosirea unui investigator sub acoperire, procurorul are nevoie de mandat de la judecător, chiar dacă în cauză există emis deja un mandat de supraveghere tehnica (MST), conform luju.ro.

Hotarârea prealabilă a fost pronunțată, scrie sursa citată, în contextul în care procurorii obișnuiau să autorizeze investigatori sub acoperire fără să mai ia mandat de la judecătorul de libertăți, susținând că deja a fost emis un mandat în cauză în ceea ce privește ținta vizată.

„Decizia pune astfel capăt practicii procurorilor de a extinde limitele mandatelor de supraveghere tehnica emise de judecător. Mai exact, pune punct supravegherilor si interceptărilor abuzive si nelegale”, mai scrie publicația citată.

Procurorul obținea de la judecătorul de drepturi și libertăți un mandat de supraveghere și interceptare față de o persoana, apoi autoriza folosirea unui investigator sub acoperire fără să mai ceară un nou mandat.

Minuta hotărârii prealabile nr. 64/2023 pronunțate în dosarul 1796/1/2023:

“Admite sesizarea formulata de Curtea de Apel Bacău – Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie în dosarul nr. 3556/103/2022/a1, prin care se solicită pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea urmatoarelor chestiuni de drept:

Dacă punerea la dispoziție a infrastructurii necesare, de către Centrul Național de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigura-ării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedura penală, respectiv.

Dacă în procedura prevazută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum și de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi și libertăți iî vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază că este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, aceste dispoziții legale instituind o procedură specială derogatorie de la dispozițiile art.139 din Codul de procedură penală, în cauza existând un mandat de supraveghere tehnică, emis anterior în temeiul acestor din urma dispozitii și stabilește următoarele:

  1. Punerea la dispoziție a infrastructurii necesare, de către Centrul National de Interceptare a Comunicațiilor din cadrul Serviciului Român de Informații, în sensul asigurării condițiilor tehnice pentru punerea în aplicare a măsurilor de supraveghere tehnică, nu reprezintă o activitate de punere în executare a mandatului de supraveghere tehnică, conform art. 142 din Codul de procedura penala.
  2. În procedura prevazută de articolul 148 alin. (3) din Codul de procedură penală, precum și de articolul 150 alin. (5) din Codul de procedură penală, sesizarea judecătorului de drepturi și libertați în vederea emiterii mandatului de supraveghere tehnică este obligatorie în cazul în care procurorul apreciază ca este necesar ca investigatorul să poată folosi dispozitive tehnice de înregistrare, chiar dacă exista un mandat de supraveghere tehnica de aceeași natura emis anterior, aceste dispoziții legale instituind o procedură specială, derogatorie de la prevederile art.139 din Codul de procedura penală.

Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală”.

                                                                                                                  Adina Silav