De ce sunt cercetați disciplinar cei trei procurori ai lui Kovesi în cazul dosarului„OUG 13”

Procurorii Marius Bulancea – șeful Secției a II-a din DNA, adjunctul acestuia Paul Silviu Dumitriu, şi Jean Nicolae Uncheşelu de la aceeași secție vor fi judecați disciplinar de Secția pentru Procurori a Consiliului Superior al Magistraturii după o sesizare a Inspecției Judiciar pentru exercitarea funcţiei cu gravă neglijenţă”.

Inspectorii susțin că prin conduita adoptată de procurorul şef secţie şi procurorul şef adjunct secţie, în ceea ce priveşte înregistrarea denunţului formulat la 31 ianuarie 2017 şi constituirea dosarului cunoscut opiniei publice drept „Ordonanţa 13”, anterior completării denunţului cu elemente noi de natură să atragă competenţa DNA au fost nesocotite mai multe dispoziții din Codul de procedură penală.

Inspecția Judiciară a stabilit că cei trei procurori din DNA nu au respectat normele de drept procesual în exercitarea atribuţiilor de serviciu care impuneau organului judiciar, pe de o parte, soluţia de clasare fără a efectua acte de urmărire penală ca urmare a incidenţei unuia dintre cazurile care împiedică exercitarea acţiunii penale şi, pe de altă parte, să nu dispună începerea urmăririi penale cu privire la faptă, întrucât toate faptele reclamate în cauză priveau în realitate aspecte legate de procedura de adoptare a unui act normativ, respectiv aspecte de oportunitate şi legalitate care nu cad sub incidenţa controlului organelor de cercetare penală, indiferent de încadrarea juridică stabilită de către procuror.

Totodată, inspectorii judiciari au reţinut în sarcina procurorului şef secţie Marius Bulancea încălcarea dispoziţiilor legale prin măsurile dispuse în ceea ce priveşte efectuarea urmăririi penale în dosar (în legătură cu desemnarea unui al doilea procuror de caz şi cu semnarea a numeroase adrese întocmite în cauză, transmise altor instituţii, având ca obiect solicitările formulate de către procurorii de caz în interesul urmăririi penale efectuate) şi neexercitarea din oficiu a atribuţiilor privind infirmarea actelor sau măsurilor date de procurorii de caz cu nerespectarea dispoziţiilor legale

Ce consecințe a produs dosarul Ordonanța 13

Inspecția Judiciară a stabilit că prin demersul lor judiciar cei trei procurori DNA au încălcat grav principiul separaţiei puterilor în stat astfel cum s-a constatat deja prin Decizia nr. 68 din 27 februarie a.c. pronunţată de către Curtea Constituţională, în raport de conduita adoptată de procurorii cercetaţi, care s-au considerat competenţi să verifice oportunitatea, respectarea procedurii legislative şi, implicit, legalitatea adoptării ordonanţei de urgenţă a Guvernului.

Aceeași procurori sunt acuzați că de inspectori că prin modul lor de a acționa au dus la deteriorarea încrederii şi a respectului opiniei publice faţă de funcţia de magistrat, cu consecinţa afectării imaginii justiţiei, ca serviciu public, în raport de faptul că, ”dată fiind conduita concretă adoptată de procurorii cercetaţi, concretizată în încălcarea normelor de procedură penală arătate, s-a constatat de către Curtea Constituţională, prin aceeaşi decizie, faptul că Ministerul Public nu doar că şi-a depăşit atribuţiile prevăzute de Constituţie şi de lege, dar şi-a şi arogat atribuţii ce aparţin Curţii Constituţionale sau puterii legislative”.

Cristi Ciupercă

 

NICIUN COMENTARIU