18 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 22:33
No menu items!

De ce ar putea cădea legea pensiilor speciale la CCR: „Încalcă toate regulile de drept nu numai din România, ci în toată lumea”

spot_img

Petre Lăzăroiu, profesor universitar şi fost judecător la Curtea Constituțională a României, a explicat motivele pentru care legea tăierii pensiilor speciale ar putea cădea la analiza CCR.

Parlamentul a adoptat, miercuri, proiectul de lege privind eliminarea pensiilor speciale. Astfel, potrivit noilor modificări, procurorii și judecătorii se pot pensiona până în 2028 în aceleași condiții ca până acum, adică indiferent de vârstă, dacă au 25 de ani vechime, și beneficiind de o pensie în cuantum de 80% din indemnizația brută și sporurile din ultima lună de activitate.

Întrebat dacă legea pentru tăierea pensiilor speciale va cădea la Curtea Constituțională, Petre Lăzăroiu, profesor universitar şi fost judecător la Curtea Constituțională a României, a spus: „Dacă aş fi judecat eu v-aș spune din start că sunt câteva elemente de neconstituționalitate. În primul rând, legea se aplică retroactiv, ceea ce de departe încalcă toate regulile de drept stabilite nu numai în România, ci și în toată lumea.

Adică este vorba de neretroactivitate a legii, pentru veți observa că  după intrarea în vigoare a acestei legi și în termen de șase luni se vor recalcula pe baza noilor prevederi. Curtea s-a pronunțat de nu știu câte ori și a spus că pensia este un drept câștigat. Dreptul la pensie este un drept câștigat și el poate fi diminuat doar în situații excepționale, ceea ce nu s-a întâmplat până acuma.

Acum sigur că da, nu știu cum vor aprecia judecătorii, ce va cântări mai mult în accepțiunea dumnealor. Tăiem aceste pensii și facem o economie la bugete. Nu știu, că nu este adevărat ce s-a spus că nu reprezintă 1%. Reprezintă mult mai puțin, dar trecem peste această chestiune.

Magistrații, când au intrat în meserie, știau, aveau o previziune  că vor lucra atâta şi că vor primi la pensie atâta și acum sunt spulberate pentru că vine această nouă lege. Ăsta este un prim aspect. Deci, despre neretroactivitate a legii, care în cazul de față este clar că retroactivează.

A doua chestiune, legea, să știți că este neconstituțională. Nu vorbesc de această lege, ci în general și nu numai prin inserarea unui articol neconstituțional, ci și prin omiterea unui articol care ar trebui pus acolo. Eu m-am uitat în seara aceasta pe niște prevederi ale legii și care spun așa că la 25 de ani vechime 80% din indemnizații, din sporuri ș.a.m.d. cu caracter de permanență, cu asta sunt de acord, s-a făcut într-adevăr, s-a ajuns unde trebuie.

Adică să se ia în calcul doar veniturile cu caracter permanent. Bun, dar spune așa articolul următor, că și cei care au 20 de ani vechime pot să se pensioneze și că li se taie 1% în fiecare an.

Dar ce faci cu cei care au 40 de ani de activitate, deci cu mult peste 25%? Păi pe ei cum îi recompensez? Că tot la 80% rămân.

Această lege, în primul rând, nu a fost discutată cu societatea, cu organizațiile profesionale, cu judecătorii, cu procurorii. Nu mă refer, la militari, care, săracii, nici ei nu sunt într-o situație foarte fericită. Da, mă refer așa în general, când vrei să faci o lege de-o asemenea manieră, trebuie, domne, să te asiguri că lumea a înțeles și că acceptă”, a spus Petre Lăzăroiu, profesor universitar, fost judecător la Curtea Constituțională a României, la Antena 3 CNN.

                                                                                                                    Adina Silav