18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 18:43
No menu items!

Dan Voiculescu le bate obrazul celor care se folosesc de numele lui Mihai Șora

spot_img

Mihai Șora a ajuns să fie folosit în „scopuri mici, politice și personale” și să fie pus într-o postură ingrată, afirmă Dan Voiculescu, referindu-se la o serie de postări pe Facebook ale lui Mihai Șora. Acesta din urmă a criticat apariția la Editura Academiei a Tratatului Umanismului Pragmatic, lucrare lansată de Dan Voiculescu în urmă cu câteva zile.

Adevărații autori ai mesajelor sunt apropiați ai lui Mihai Șora, care l-au transformat pe acesta într-un instrument de marketing, arată Dan Voiculescu într-o postare pe blogul personal, spunând că ar trebui să le fie rușine celor care se folosesc de numele filosofului.

Redăm, mai joi, postarea lui Dan Voiculescu:

„Am aflat zilele acestea cu tristețe că postările pe Facebook ale unui venerabil om de cultură nu sunt scrise de acesta, ci de o persoană care îi este apropiată și care se folosește de numele lui în scopuri mici, politice și personale.

Regret profund că un om ajuns la senectute este pus, fără voia lui, în această poziție ingrată. Acest om reușise să se rupă de un trecut care nu-i făcea cinste și avusese un comportament decent chiar în perioada 2004-2014, în care mulți intelectuali români și-au făcut un titlu de glorie din proslăvirea unui președinte bolnav de putere. (Numele lui nu apare, de pildă, între cei 60 de semnatari ai rușinosului „Apel al intelectualilor” din 2007, în care un politician corupt și abuziv era numit „un preşedinte pentru alte coordonate istorice”.)

O persoană care ar fi trebuit să-i fie alături, să îl respecte și să îl îngrijească, a decis însă să îl transforme pe acest om de cultură într-un produs de marketing, într-un instrument pentru promovarea unor interese meschine.

Nu am știut acest lucru până în urmă cu câteva zile și îmi pare sincer rău.

Așa cum am mai spus, respectul pentru persoanele în vârstă ține de esența unei societăți civilizate. Pentru cei care se folosesc de vârstnici și abuzează de încrederea lor, am un singur mesaj: Să vă fie rușine”, transmite Dan Voiculescu.