18.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 19:43
No menu items!

Dan Condrea urma să afle noi acuzaţii de la procurori

spot_img

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat că Dan Condrea urma să afle, la Parchetul General, că s-a extins urmărirea penală.

Dosarul morţii patronului de la Hexi Pharma a fost preluat de acelaşi procuror care se ocupă de ancheta diluanţilor, de la Secţia Urmărire Penală şi Criminalistică.

Procurorii au stabilit un nou prejudiciu în cazul dezinfectanţilor diluaţi din spitale şi urmau să îl cheme pe patronul firmei Hexi Pharma, pentru a-i aduce la cunoştinţă noile acuzaţii. În funcţie de declaraţiile acestuia şi de probele strânse, procurorul de caz ar fi putut cere măsuri preventive pe numele lui Condrea, mai spune procurorul general al României.

Întrebat dacă patronul Hexi Pharma era urmărit duminică seara, când s-a întâmplat accidentul în care și-a pierdut viața, Augustin Lazăr a declarat că nu are niciun fel de indicii și nici nu crede că era necesară o asemenea echipă.

„Este totuși o infracțiune care se cercetează prin ridicare de acte. Actele vorbesc. În asemenea situații, sunt inculpați care încearcă să-și ascundă urmele.”, a spus Augustin Lazăr.

Anchetatorii vor stabili, funcţie de expertiza medico-legală, şi de cea tehnică a maşinii, făcută de Institutul de Criminalistică, ce ipoteză este valabilă în cazul accidentului – sinucidere, accident sau crimă.

În seara zilei de 22 mai 2016, o echipă mixtă formată din poliţişti şi criminalişti din cadrul I.P.J. Ilfov, coordonată de un procuror, s-a deplasat la locul accidentului pentru efectuarea cercetării la faţa locului. Totodată, au fost identificaţi doi martori oculari care au fost audiaţi. În cauză s-a dispus efectuarea necropsiei, urmând a se dispune efectuarea unei expertize tehnice auto pentru stabilirea dinamicii şi a împrejurărilor producerii accidentului, autoturismul fiind ridicat şi transportat la sediul organelor de poliţie în vederea efectuării de cercetări. Din primele verificări şi acte efectuate a rezultat că, la data de 22 mai 2016, ora 18:30, în timp ce conducea un autoturism marca Opel din direcţia Buftea către Corbeanca, conducătorul auto a ieşit în afara carosabilului, izbindu-se violent de copacii de pe marginea drumului. Accidentul s-a soldat cu decesul conducătorului auto.

comunicat Parchetul General

Șoferul a pierdut controlul volanului și a ieșit în afara părții carosabile, iar pe șoseaua dintre Buftea şi Corbeanca, polițiștii nu au găsit urme de frânare. Criminaliştii au făcut cercetarea la faţa locului chiar duminică seara, şi au reluat căutarea de probe luni dimineaţa.

M. N.