18.9 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 23:15
No menu items!

Cum au încercat doi polițiști din Maramureș să-și acopere un coleg prins că depășise viteza legală

spot_img

Trei poliţişti rutieri din Maramureş sunt acuzați de fals intelectual şi fals material după ce doi dintre ei l-au prins pe al treilea conducând cu viteză peste limita legală, în timp ce acesta era în timpul liber. Primii doi poliţişti au întocmit în fals actele de sancţionare, menţionând că la volan s-ar fi aflat fiica celui de-al treilea.

Direcţia Generală Anticorupţie a anunţat, marţi, că, după finalizarea cercetărilor desfăşurate de ofiţerii de poliţie judiciară ai DGA – Serviciul Judeţean Anticorupţie Maramureş, la delegarea procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, trei 3 inculpaţi.

Astfel, un agent de Poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare – Biroul Rutier Baia Mare a fost deferit justiţiei pentru fals intelectual, un agent de Poliţie în cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare – Biroul Rutier Baia Mare, pentru fals material în înscrisuri oficiale, şi un agent de Poliţie în cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş – Serviciul Rutier la momentul săvârşirii faptei, pentru complicitate la fals intelectual.

”La data de 28.06.2020, primii doi inculpaţi, în calitate de agenţi de poliţie rutieră în cadrul Poliţiei Municipiului Baia Mare – Biroul Rutier, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiilor de supraveghere de supraveghere şi control a traficului rutier, acţionând cu aparatul radar, au oprit în trafic un autoturism care se deplasa cu viteza de 84 km/h (limita maxim admisă pentru acel sector de drum fiind de 50 km/h). Imediat, primul inculpat a constatat că, la volanul autoturismului, se afla cel de-al treilea inculpat, aflat în timpul liber şi deplasându-se în interes personal pe drumul public. În acest context, primul inculpat a întocmit în fals un proces-verbal de sancţionare contravenţională pe numele fiicei celui de-al treilea inculpat, atestând necorespunzător adevărului faptul că aceasta ar fi condus autoturismul în cursul zilei respective, iar cel de-al doilea inculpat a executat pe procesul-verbal de sancţionare contravenţională o semnătură falsă, în numele contravenientei, la rubrica «Contravenient/Am luat la cunoştinţă şi am primit p-v»”, a arătat DGA.

Dosarul a fost trimis spre judecare Judecătoriei Baia Mare.

                                                                                                               Adina Bucur