Cu o lună înainte de catastrofa din Ucraina, Jirinovski declara: “Acum trebuie doborât un avion de pasageri” VIDEO

Liderul Partidului liberal-democrat din Rusia (PLDR), Vladimir Jirinovski, a “prevestit” doborârea unui avion de pasageri în estul Ucrainei încă din 20 iunie

vladimir_jirinovski

Vladimir Jirinovski a prevestit doborârea avionului MH17, în zona de conflict de la graniţa Ucrainei cu Rusia, susţine deschide.md. 
Astfel, într-un discurs susţinut pe 20 iunie, Jirinovski a explicat cum va escalada conflictul din Ucraina.
În toamnă, am avut un Maidan uşor, în iarnă lucrurile au devenit mai grave, cu cocktailuri Molotov, în februarie preşedintele a fugit, în martie – Crimeea, în aprilie au început luptele în Doneţk şi Lugansk, iar în iunie au început bombardamentele. Acum trebuie doborât un avion de pasageri. Totul este făcut de Kiev, se lucrează după un scenariu stabilit cu SUA: să se agraveze situaţia în Ucraina.
Vladimir Jirinovski
președinte, Partidului liberal-democrat din Rusia – discurs în Duma de Stat, 20 iunie
Vladimir Jirinovski a fost vicepreşedintele Dumei de Stat (Parlamentul rusesc), este fondatorul şi liderul PLDR, partid ultranaţionalist, şi s-a făcut remarcat în mai multe rânduri prin declaraţii jignitoare (spre exemplu, cea în care i-a spus unei jurnaliste gravide să stea acasă şi să aibă grijă de copii şi şi-a sfătuit subordonaţii să violeze alte două ziariste) sau exagerate (a declarat că Republica Moldova şi Ucraina vor adera cu siguranţă la o nouă uniune a fostelor membre URSS).
R.D.

NICIUN COMENTARIU