-0.1 C
București
marți, 18 ianuarie 2022 - 8:38
No menu items!

Credite pentru fermieri la dobânzi reduse

spot_img

CEC Bank şi Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) au semnat un protocol de colaborare pentru accelerarea procesului de absorbţie a fondurilor europene alocate în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) pentru perioada de tranziţie 2021-2022.

Potrivit unui comunicat de presă al băncii, fondurile alocate perioadei de tranziţie, gestionate de AFIR, sunt destinate beneficiarilor privaţi din mediul rural, pentru realizarea de investiţii în sectorul agroalimentar şi pentru dezvoltarea de activităţi neagricole, pentru care există o constrângere în privinţa timpului, fondurile necesitând a fi cheltuite până în 31 decembrie 2025, prin finalizarea implementării proiectelor, inclusiv efectuarea ultimei tranşe de plată.

„Suntem preocupaţi în permanenţă de identificarea unor soluţii reale pentru a sprijini solicitanţii în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Parteneriatul nostru cu CEC-Bank este unul cu tradiţie şi vine în întâmpinarea nevoii de cofinanţare pe care mulţi dintre potenţialii beneficiari o resimt acut în ultima perioadă. Continuăm să identificăm soluţii pentru a facilita absorbţia fondurilor şi implicit pentru a contribui semnificativ la modernizarea mediului rural românesc”, a menţionat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Până în prezent, banca a finanţat circa 2.150 de proiecte de investiţii eligibile în cadrul PNDR, în valoare de aproximativ trei miliarde de lei. De asemenea, CEC Bank a acordat peste 166.000 de credite pentru prefinanţarea subvenţiilor acordate de APIA, din care aproximativ 60.000 de credite pentru prefinanţarea subvenţiilor acordate de APIA din fonduri europene, în valoare de peste 3,7 miliarde de lei.

În plus, instituţia bancară, în calitate de partener în cadrul proiectului „PROSME – Promovarea IMM-urilor din România prin intermediul Enterprise Europe Network”, asigură fermierilor din judeţele eligibile în program, respectiv Bucureşti-Ilfov, Argeş, Călăraşi, Dâmboviţa, Giurgiu, Ialomiţa, Prahova şi Teleorman, servicii gratuite de consiliere în vederea internaţionalizării afacerilor, prin facilitarea de contacte cu potenţiali parteneri din cele 60 de ţări în care este prezentă reţeaua.

„CEC Bank a avut şi are în continuare un rol major în susţinerea proiectelor de accesare fonduri europene şi în special a proiectelor de investiţii în agricultură şi dezvoltare rurală, care reprezintă peste 40% din finanţările acordate de bancă pe partea de fonduri europene. Prin acest Protocol ne propunem creşterea accesului la finanţare şi accelerarea absorbţiei fondurilor europene alocate perioadei de tranziţie din PNDR. CEC Bank oferă o serie de facilităţi, prin crearea de produse adaptate specificului acestor finanţări, precum şi prin aplicarea de marje de dobândă mai reduse cu 0,5 pp faţă de costurile standard”, a declarat Ramona Ivan, director la Direcţia Relaţii cu Instituţii Naţionale şi Internaţionale din cadrul CEC Bank.

CEC Bank este instituţia financiară cu cea mai lungă tradiţie din România, fondată în anul 1864. Banca are, în prezent, cea mai extinsă reţea naţională, cu peste 1.000 de sucursale şi unităţi teritoriale şi cu active de peste 41,25 miliarde de lei, la sfârşitul lui 2020.

AFIR, instituţie subordonată Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), are ca atribuţie implementarea tehnică şi financiară a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014-2020 (PNDR 2020). Prin PNDR 2020 Agenţia pune la dispoziţia celor care vor să investească în agricultură şi dezvoltare rurală fonduri europene nerambursabile în valoare de 9,4 miliarde de euro.

R.D.