10.4 C
București
miercuri, 15 mai 2024 - 4:35
No menu items!

Consiliul Economic și Social, aviz NEGATIV ordonanței cu măsurile fiscale ale guvernului Ciolacu: „Reducerea cheltuielilor, neconvingătoare”

spot_img

Consiliul Economic şi Social (CES), organ consultativ al Parlamentului şi al Guvernului, a emis aviz NEFAVORABIL la proiectul de lege privind unele măsuri fiscal bugetare pe care Guvernul Ciolacu îşi va asuma răspunderea în Parlament. CES motivează că „măsurile de reducere a cheltuielilor sunt neconvingătoare”, mai alse că în sarcina privaților au o pondere de 85%, iar de la stat se va tăia doar de 15%. Guvernul Ciolacu are ședință luni după-amiază, pentru adoptarea ordonanței, ședință amânată de două ori în această zi. Asumarea răspunderii ar urma să aibă loc chiar în cursul zilei de marți.

CES arată, în documentul de avizare, că presiunea pe firmele private ar putea să scadă veniturile la buget, în loc să le stimuleze.

„Măsurile de reducere a cheltuielilor sunt neconvingătoare. Guvernul şi-a propus să colecte 100 de miliarde lei (85%) din mediul privat şi doar 16 miliarde lei (15%) din eficientizarea cheltuielilor publice, or, acest dezechilibru trebuie ajustat. Acoperirea deficitului bugetar prin măsuri de creştere a poverii fiscale pentru mediul economic privat s-a dovedit în trecut că au avut un efect contrar, fiind foarte probabil că, în urma acestor măsuri, veniturile la buget să scadă, în loc să crească. Creşterea fiscalităii stimulează tendinţele evazioniste, iar autorităţile statului s-au dovedit până în prezent incapabile să ţină sub control fenomenele evaziunii şi muncii la negru”, arată documentul CES.

De asemenea, „mediul de afaceri are nevoie de predictibilitate şi stabilitate pentru o dezvoltare economică sănătoasă, deziderat negat de punerea în aplicare a acestor măsuri începând cu data de 1 ianuarie 2024, respectiv în termen de 3 luni, şi nu de 6 luni, astfel cum prevede Codul fiscal”.

Restricţiile referitoare la facilităţile acordate întreprinderilor mici şi mijlocii sunt nejustificate, mai argumentează reprezentanţii CES.

„Guvernul nu ţine cont de trăsăturile specifice acestei categorii de agenţi economici, iar premisa de la care porneşte fundamentarea creşterii impozitului pe cifra de afaceri are la bază o ipotetică rată a profitului de 12,5% care s-ar realiza în medie în sectorul IMM-urilor”, mai arată sursa citată.

În urmă cu 4 zile, CES a dat aviz negativ și pentru Ordonanța de urgență privind aplicarea mai devreme de 6 luni a unor măsuri fiscale. Avizele CES sunt strict consultative, dar în mod normal trebuie să se țină cont de ele înainte ca un proiect să treacă de Guvern.

Marilena Nedelcu