10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 5:04
No menu items!

CNADNR a plătit 15 milioane de euro pe supervizarea unor lucrări oprite la Autostrada Transilvania

spot_img

autostrada-transilvania

Chiar dacă lucrările la autostrada Transilvania, tronsonul Suplacu de Barcău – Borş, sunt abandonate din vara anului 2011, Compania Națională de Autostrăzi (CNADNR) a decontat facturi, în ultimii doi ani, de peste 15 milioane de euro pentru supervizarea lucrărilor inexistente. Contractul de construire a autostrăzii Transilvania semnat între CNADNR și Bechtel, a încetat la sfârșitul lunii mai. Din iunie până în prezent, firma de consultanță Egis Scetauroute a încasat pentru supervizarea lucrărilor „fantomă” de construcţie a autostrăzii Braşov – Borş, aproximativ 2 milioane de euro.

După șase luni de la ruperea contractului cu Bechtel, cel mai păgubos acord din istoria României, șeful CNADNR, Narcis Neaga, încă decontează la mijlocul fiecărei luni facturi de milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor de construcție a autostrăzii Brașov-Cluj-Borș.

Dacă tot au decontat aproape 1,2 miliarde de euro companiei Bechtel pentru 52 km de autostradă nefinalizați, Compania Națională de Autostrăzi derulează și contractul semnat cu firma Egis Scetauroute, care prevede supervizarea lucrărilor la cei 415 km de autostradă, între Braşov şi Borş. Deși contractul cu Bechtel a fost reziliat în vara acestui an, consultanții de la Egis Scetauroute merg la serviciu pentru sute de mii de euro pe lună. Dacă în perioada 2009-2011, când ritmul lucrărilor era extrem de redus, Egis Scetauroute încasa peste 700.00 de euro/lună pentru supervizarea lucrărilor autostrăzii Brașov-Borș. „În perioada 2006-2010,  Egis Scetauroute încasa și aproape 1 milion de euro/lunp pentru supervizarea lucrărilor. Odată cu rezilierea contractului cu Bechtel trebuia suspendat și acordul cu francezii de la Egis Scetauroute”, ne-au declarat surse avizate.

Din informaţiile afişate pe site-ul Companiei Naţionale de Autostrăzi, în perioada ianuarie 2012-decembrie 2013, Egis Scetauroute a primit peste 64 milioane de lei pentru supervizarea lucrărilor de construcţie a autostrăzii Braşov – Cluj – Borş. „Firma de consultanță nu are ce lucrări să supervizeze pe cei 64 km din trosonul aflat pe teritoriul judeţului Bihor. Puțin peste 50% din cei 64 km de autostradă sunt finalziați de americanii de la Bechtel. În 2005, chiar dacă lucrările la autostrada Transilvania au fost suspendate, firma de consultanță a încasat bani”, ne-au explicat sursele citate.

Alexandru Maghiar