15.4 C
București
luni, 6 mai 2024 - 1:57
No menu items!

Ciolacu amână nominalizarea la MApN: „Cât de curând!”

spot_img

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat miercuri, la INDAGRA, referitor la momentul în care PSD va veni cu propunerea pentru ministerul Apărării, după demisia lui Vasile Dîncu, că se va întâmpla cât de curând. El a menţionat că în momentul acesta, ministerul Apărării are la conducere omul care a condus acel minister şi a fost șef de Stat Major, astfel că nu este o problemă la minister. Întrebat dacă va exista o negociere în coaliţie pentru un schimb de ministere între PNL şi PSD, Ciolacu a răspuns că „nu consideră că este o abordare serioasă un eventual troc, dar are loc o discuţie în coaliţie”.

Întrebat când va veni PSD cu o propunere de ministru al Apărării, Marcel Ciolacu a răspuns: „Cât de curând. În momentul acesta, ministerul Apărării are la conducere omul care a condus acel minister şi a fost șeful de Stat Major. Nu este o problemă în acest moment, la Ministerul Apărării”. 

„O să venim cu o decizie împreună, cât de curând”, a întărit Ciolacu. 

O nouă ședință a coaliției nu va avea, însă, loc zilele acestea, deoarece premierul Nicolae Ciucă, președinte PNL, se află într-o vizită de două zile la Bruxelles. 

Despre afirmaţiile europarlamentarului PNL, Rareş Bogdan, care preciza că PNL nu va renunţa la niciun minister liberal, Ciolacu a răspuns: „Dintotdeauna trebuie să existe şi Nea Ion de la raion, nu înseamnă că eu trebuie să îi răspund”.

Întrebat dacă va exista o negoiciere în coaliţie pentru un schimb de ministere între PNL şi PSD, Ciolacu a răspuns: „Nu, nu consider că este o abordare serioasă un eventual troc, dar are loc o discuţie în coaliţie.”

Liderul PSD a precizat că nu comentează nici declaraţiile liderulul UDMR Kelemen Hunor pe acest subiect.

Preşedintele UDMR, vicepremierul Kelemen Hunor, afirmă, marţi seară, la TVR Info, că discuţia dintre conducerile PNL şi PSD de la Vila Lac a avut ca subiect Ministerul Apărării şi găsirea unui succesor demisionarului Vasile Dîncu. Kelemen susţine că nu are cunoştinţă despre o propunere a PSD prin care partidul să renunţe la Ministerul Apărării şi să primească în schimb un alt portofoliu, dar arată că acest lucru este posibil, nefiind interzis de protocolul coaliţiei şi că UDMR nu are ”nimic de comentat” pe acest subiect.

„M-au informat cei doi preşedinţi că au discutat despre situaţia de la Armată, de la Ministerul Apărării, ei trebuie să ştie ce au decis, alte amănunte nu le cunosc, nu ştiu, dar sunt convins că foarte repede ar trebui să se ajungă la o soluţie pentru că nu poţi să laşi Ministerul Apărării fără un titular la acest portofoliu. Asta a fost discuţia lor, aşa m-au informat astăzi după-masă şi aştept şi eu nominalizarea ministrului Apărării în curând”, a afirmat Kelemen Hunor, marţi seară, la TVR Info. 

În ceea ce priveşte posibilitatea unui schimb de ministere, liderul UDMR spune că protocolul coaliţiei de guvernare nu interzice aşa ceva.  

„Marcel Ciolacu este cel care poate să răspundă dacă doreşte un schimb sau nu. Teoretic şi practic, se poate. Protocolul coaliţiei nu interzice astfel de schimburi între partidele din coaliţie. Se modifică sau se semnează o anexă în care se spune că s-a schimbat portofoliul între cele două partide. Dacă cineva consideră, de la preşedinte până la premier şi până la preşedintele PSD-ului, cei care au avut şi au portofoliul de la Apărare că nu mai vor, sau nu există un om competent în care preşedintele are încredere şi poate lucra cu preşedintele, se poate face un astfel de schimb, nu e nicio problemă, nu există o astfel de frână sau piedică. Dar eu, cel puţin până la această oră, nu ştiu de o astfel de intenţie, am văzut şi eu declaraţiile. Se poate teoretic, şi dacă teoretic se poate, se poate şi practic. Dacă ei, între ei, se înţeleg, noi nu avem nimic de comentat”, adaugă liderul formaţiunii maghiare.  

Kelemen Hunor consideră că „nu este bine” ca interimatul la MApN să se prelungească până la limita maximă de 45 de zile, fiind nevoie de un titular, chiar dacă premierul cunoaşte bine ministerul şi ştie „ce are de făcut”.   

Preşedintele UDMR mai susţine că nu s-a discutat în coaliţie niciodată situaţia de la MApN, subliniind că Vasile Dîncu a participat în primele luni la şedinţele coaliţiei, după care nu a mai fost prezent din cauza programului încărcat. 

Raluca Dan