12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 4:39
No menu items!

Nicolae Ciucă, vizită de două zile la Bruxelles. Premierul va avea întrevederi cu preşedinta Parlamentului European, preşedinta Comisiei Europene şi secretarul general al NATO

spot_img

Premierul Nicolae Ciucă se află la Bruxelles, miercuri şi joi, însoţit de ministrul de Externe Bogdan Aurescu şi de ministrul Justiţiei Cătălin Predoiu, informează Guvernul. Şeful Executivului va avea întrevederi cu preşedinta Parlamentului European Roberta Metsola, preşedinta Comisiei Europene Ursula von der Leyen şi secretarul general al NATO Jens Stoltenberg. Prim-ministrul român va participa şi la ceremoniile de semnare a unor documente bilaterale precum Acordul bilateral de cooperare între Centrul Belgian de Cercetări Nucleare şi Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) şi Memorandumul de înţelegere referitor la cooperarea în domeniul nuclear între Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) şi Centru Belgian de Cercetări Nucleare (SCK CEN).

Potrivit Guvernului, miercuri, de la ora 10.00, ora Bruxelles-ului, premierul Ciucă are o întrevedere cu Iulia Matei, ambasador, reprezentantul permanent al României pe lângă Uniunea Europeană COREPER II, iar de la 11.10 va avea o întrevedere cu preşedinta Parlamentului European, Roberta Metsola, conform programului oficial al şefului Executivului.
 
De la ora 11.55, Nicolae Ciucă va discuta cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula Von der Leyen, de la 12.50 va avea o întrevedere cu Dan Neculăescu, ambasador extraordinar şi plenipotenţiar, reprezentant permanent al României la NATO şi de la 13.30 se va vedea cu secretarul general al Alianţei Nord-Atlantice, Jens Stoltenberg     
 
De la 14.10, ora Bruxelles-ului, premierul Ciucă şi secretarul general al NATO vor susţine o conferinţă de presă comună.
 
De asemenea, de la ora 15.00, Nicolae Ciucă va avea o întrevedere cu prim-ministrul Regatului Belgiei, Alexander De Croo.
 
Totodată, de la ora 15.45, premierul Ciucă va participa la ceremonia de semnare a următoarelor documente bilaterale: 
 
–  Acordul  bilateral de cooperare între Centrul Belgian de Cercetări Nucleare şi Institutul Naţional de Cercetare, Dezvoltare pentru Fizică şi Inginerie Nucleară Horia Hulubei (IFIN-HH) 
 
– Memorandumul de înţelegere referitor la cooperarea în domeniul nuclear între Regia Autonomă Tehnologii pentru Energia Nucleară (RATEN) şi Centru Belgian de Cercetări Nucleare (SCK CEN)
 
O altă serie de declaraţii comune ale prim-ministrului român cu omologul belgian va avea loc la 15.55.
 
De la ora 16.20, premierul va avea o întrevedere oficială cu Manfred Weber, eurodeputat, preşedintele Grupului  PPE din Parlamentul European, iar de la ora 18.20, prim-ministrul României are programate consultări cu reprezentanţii comunităţii de afaceri române şi belgiene.
 
Joi, prim-ministrul Ciucă va avea, de la ora 8.15, o întrevedere cu delegaţia europarlamentarilor români, în cadrul unui mic dejun de lucru, iar de la ora 10.00 se va vedea cu Adina Vălean, comisarul european pentru transport.
 
La finalul vizitei la Bruxelles, începând cu ora 11.00, şeful Executivului va susţine o conferinţă de presă, potrivit sursei citate.
 
R. Dan