13.2 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 21:14
No menu items!

Cine va beneficia de vouchere pentru plata facturilor. Anunțul ministrului Energiei

spot_img

Ministrul Energiei, Virgil Popescu, a vorbit, sâmbătă, la Prima TV, despre voucherele pentru energie, afirmând că este vorba despre a se da un ajutor financiar pentru această iarnă şi altul pentru iarna viitoare. El a precizat că despre aceste vouchere s-a discutat în coaliţie, la nivel de principiu şi nu a ajuns un act normativ în Guvern, relatează News.ro.

Virgil Popescu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic, despre voucherele pentru energie.

„Există în programul de coeziune şi există la Fonduri Europene, la domnul Marcel Boloş, s-a discutat,  există 2,2 miliarde de euro, dintre care 1 miliard pentru consumatorii vulnerabili, exact pentru zona de energie, iar 1,2 miliarde sunt pentru IMM-uri. Tot pentru IMM-urile expuse la preţurile de la energie. Din ce ştiu eu, nu în Guvern s-a discutat, s-a discutat în coaliţie, s-a discutat la nivel tehnic. Nu am ajuns încă cu un act normativ în Guvern. S-a discutat la nivel de principiu. E vorba de a se da un ajutor pentru iarna aceasta şi un ajutor pentru iarna viitoare, pentru că aceşti bani trebuie cheltuiţi în anul 2023”, a explicat ministrul Energiei.

El a precizat că trebuie stabilit câţi consumatori vulnerabili sunt în ţara noastră.

„Trebuie stabilit împreună cu Ministerul Muncii câţi consumatori vulnerabili sunt, care sunt criteriile de consumatori vulnerabili care se încadrează, iar bugetul, anvelopa totală, v-am zis, este de un miliard de euro, adică de 5 miliarde de lei, împărţit la numărul de consumatori. Dacă sunt 4 milioane de români şi înmulţiţi cu banii ăştia, probabil că o să ajungă exact la suma care v-am zis-o eu, de aproape 5 miliarde de lei. Sunt bani care sunt în bugetul, nu al nostru, sunt în bugetul ministerului domnului Boloş, al investiţiilor şi proiectelor europene şi probabil că împreună cu Ministerul Muncii vor face această  schemă”, a explicat Virgil Popescu.

Întrebat dacă în luna ianuarie ar urma să fie livraţi primii bani pentru aceste vouchere, ministrul Energiei a răspuns: „Dacă s-a luat această decizie, ar trebui cât mai repede.”

Raluca Dan