9.1 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 8:10
No menu items!

Cheesecake cu kiwi (fără coacere)

spot_img

Kiwi este unul dintre fructele cu cel mai ridicat conținut de vitamina C, mai mare decât portocala. Este foarte bun pentru fumători, îmbunătățește tranzitul intestinal și luptă cu kilogramele

image024

Ingrediente:

  • 250 gr biscuiți,
  • 100 gr unt,
  • 300 gr frișcă lichidă,
  • 200 gr cremă de brânză,
  • 1 kg kiwi,
  • 250 gr zahăr,
  • 2 plicuri gelatină.
  • 50 ml lapte.

Mod de preparare:

Biscuiții se trec prin robot sau mașină și se amestecă cu untul.

Se așează pe fundul tăvii cu pereții detașabili și se apasă ușor, se dau la rece.

Frișcă lichidă se mixează cu jumătate din cantitatea de zahăr, până capătă consistență, apoi se adaugă crema de brânză.

Se înmoaie un plic de gelatină în 30 ml apă rece, timp de 10 minute. Se toarnă apoi peste laptele fierbinte, dar nu clocotit. Când s-a topit în întregime, se adaugă compoziției de frișcă și cremă de brânză. Se mixează la viteză medie 3-4 minute și se dă la rece pentru 20 minute.

Peste blatul de biscuite format se toarnă crema de brânză cu frișcă și lasă la frigider, timp de 1 oră.

Fructele se curăță , se spală și se taie cubulețe. Folosim un blender pentru a le pasa, le amestecăm cu zahărul rămas și se pune pe foc mediu. Lăsăm să dea în clocot pentru 5 minute.

Se hidratează și al doilea plic de gelatină în 30 ml apă și se toarnă peste pasta de kiwi formată, când aceasta începuse deja să se răcească. Se amestecă și se dă la rece pentru 10 minute.

Când începe deja să se îngroașe, se toarnă peste crema de brânză și se introduce iarăși la frigider pentru minim 4 ore.

 

 Nicoleta Popa