Ceremonii la 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului

Duminică seara, deasupra capitalei Germaniei vor fi eliberate aproximativ 8.000 de baloane cu heliu iluminate

berlin_baloane

Germania marchează duminică în atmosferă de sărbătoare 25 de ani de la căderea Zidului Berlinului, cu o serie de evenimente care vor culmina cu eliberarea, în cursul serii, deasupra capitalei a aproximativ 8.000 de baloane cu heliu iluminate, relatează DPA.

Baloanele au fost aranjate de-a lungul liniei de 15 kilometri pe unde trecea Zidul Berlinului. Ele urmează să fie lansate odată cu lăsarea serii, începând cu ora locală 19.20 (18.20 GMT). Orchestra și corul de stat din Berlin vor cânta “Oda bucuriei”, Simfonia a IX-a a lui Beethoven, devenită imnul neoficial al unității și păcii în Europa, în timp ce baloanele se vor ridica în aer. Cancelarul Angela Merkel va prezida festivitățile care vor include concerte susținute, printre alții, de trupe sau artiști germani precum Udo Lindenberg, Fantastischen Vier și Clueso. O vedetă a scenei muzicii techno din Germania, Paul Kalkbrenner, și interpretul britanic Peter Gabriel vor cânta de asemenea în concertul de la istorica Poartă Brandenburg din Berlin.

Angela Merkel urmează să inaugureze o expoziție majoră la Memorialul Zidului Berlinului de pe Bernauer Strasse, o stradă care a fost divizată peste noapte de Zidul care a fost ridicat în august 1961 pentru a opri exodul în masă al est-germanilor către Vest.

Potrivit organizației turism Visit Berlin, peste un milion de turiști germani și străini urmează să participe la ceremoniile dedicate căderii Zidului Berlinului, eveniment care a pus capăt Războiului Rece și a anunțat reunificarea Germaniei și a Europei, scrie AFP.

Spre deosebire de cea de-a 20-a aniversare, niciun șef de stat sau de guvern în exercițiu nu a fost invitat, pentru ca omagiul să fie dedicat în special populației. Ultimul lider al URSS, Mihail Gorbaciov, în vârstă de 83 de ani, creditat ca cel care a dus la reunificarea germană, participă în acest weekend la diverse manifestații, la fel ca fostul lider al sindicatului polonez Solidaritatea, Lech Walesa.

Pe 9 noiembrie 1989, după mai multe săptămâni de manifestații ample ale est-germanilor care cereau mai multe libertate, regimul comunist a anunțat, suprinzător, că cetățenii pot călători liber în străinătate. Câteva ore mai târziu, polițiștii de frontieră din Berlinul de Est, copleșiți de valul de oameni, au deschis Zidul.

Data de 9 noiembrie are o încărcătură simbolică puternică în Germania, deoarece este și data teribilului pogrom cunoscut ca “Noaptea de Cristal”, comis de naziști în 1938.

NICIUN COMENTARIU