13.9 C
București
vineri, 26 aprilie 2024 - 12:26
No menu items!

Celebrii motocicliști „Lupii Nopții” numiți și „Îngerii lui Putin” și-au dat întâlnire la Gura Humorului. Prezent, și un oficial al Ambasadei Ruse

spot_img

Grupul “Lupii Nopţii” este celebru în Rusia. Li se mai spune și „Mesagerii lui Putin” sau Îngerii lui Putin”. Grupul, care sprijină agenda anti-NATO a Moscovei, are adepți în Germania, Belarus, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Letonia, Republica Macedonia, Cehia, România, Serbia şi, inclusiv, în Australia şi Filipine, scrie BBC. Week-endul acesta ei și-au dat întâlnire la Gura Humorului.

Zeci de motociclişti din ţară şi din străinătate au participat la evenimentul organizat la Gura Humorului, în judeţul Suceava de Asociaţia Ruskie Motoţiclistî. La paradă au participat și reprezentanţi ai Ambasadei Rusiei la Bucureşti.

Întâlnirea a avut loc la baza Pârtiei de schi „Şoimul” şi au participat reprezentanţii ai multor cluburi moto din ţară.

FOTO:Oana Şlemco

„Sunt liderul naţional al Ruskie Motoţiclistî România, parte din familia Night Wolves (Lupii Nopții- n.r.) din Rusia.

Aşteptăm 150 de motociclişti. Locaţia este publică, noi suntem deschişi, poate să vină oricine să vorbim, să vadă motocicletele, să mănânce un balmoş tradiţional”, a declarat Fabian Andrian, coordonatorul naţional al Ruskie Motoţiclistî România, potrivit Adevarul.ro.

Întrebat care este scopul evenimentului, el a răspuns că îşi doreşte să arate că motocicliştii ruşi nu sunt oameni periculoşi, ci prietenoşi.
„Ne place să socializăm şi vrem să ne cunoaştem între noi ca şi cluburi din România”, a spus acesta.

La nivel internaţional, Grupul “Lupii Nopţii” sprijină agenda anti-NATO a Moscovei. Se estimează că grupul are între 5.000 şi 7.000 de adepţi, potrivit ziarul Moscow Times, scrie Adevărul.

Liderul internaţional al grupului de motociclişti este Alexander Zaldostano, zis „Chirurgul“, în vârstă de 55 de ani. El a devenit un simbol al „patrioţilor ruşi“. În 2013, preşedintele rus i-a acordat lui Zaldostanov Ordinul de Onoare pentru „munca activă în creşterea simţului patriotic al tinerilor“.

Alexander Zaldostano are interdicţie de a intra în mai multe ţări europene, inclusiv în America, pentru implicare în operaţiunile de anexare a Crimeii şi în războiul separatist din estul Ucrainei.