Ce nu poți face în cabina de vot

Românii din Italia votează pentru alegerile parlamentare din România

La alegerile parlamentare din 25 mai este interzisă fotografierea sau filmarea buletinelor de vot

Românii din Italia votează pentru alegerile parlamentare din România

Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile parlamentare parțiale din 25 mai a stabilit că este interzisă intrarea în cabina de vot cu dispozitive care pot capta imagini, fotografierea sau filmarea buletinelor de vot în interiorul cabinei, părăsirea localului secției de votare cu buletine de vot de către alegători.

Potrivit unei decizii luate de BEC, publicată pe site-ul instituției, neștiința de carte nu reprezintă un motiv pentru a intra însoțit un alegător în cabina de vot, iar membrii birourilor electorale, persoanele acreditate, candidații, primarii, viceprimarii și consilierii locali nu pot însoți alegătorii în cabinele de vot.

Totodată, nu pot fi instalate echipamente de înregistrare audio și video în interiorul secțiilor de votare, este permisă preluarea de imagini și sunet, în vederea informării opiniei publice, exclusiv de către reprezentanții acreditați ai presei scrise, radioului și televiziunilor, limitată în timp de necesitatea asigurării ordinii și corectitudinii procesului de votare.

În document se mai precizează că, în cazul suspendării votării, președintele biroului electoral al secției de votare are obligația de a anunța de îndată biroul electoral de circumscripție, telefonic sau prin alte mijloace.

Imediat după încheierea votării, președintele biroului electoral al secției de votare, în prezența membrilor biroului respectiv, are obligația să adune toate ștampilele cu mențiunea “VOTAT” existente în secția de votare și să le introducă într-un plic pe care îl lipește, îl semnează și îl ștampilează cu ștampila de control a secției de votare”, se arată în documentul citat.

Decizia BEC mai stipulează că președintele biroului electoral al secției de votare anulează buletinele de vot neîntrebuințate, prin înscrierea pe diagonala primei pagini a mențiunii “ANULAT” și aplicarea ștampilei de control a secției de votare; în cazul în care există pachete intacte cu buletine de vot, mențiunea “ANULAT” se înscrie o singură dată pe pachetul respectiv și se aplică o singură dată ștampila de control a secției de votare.

Potrivit deciziei BEC pentru alegerile parlamentare parțiale, votul este nul în următoarele cazuri: în cazul în care pe buletinul de vot nu a fost aplicată ștampila de control a secției de votare; în cazul în care a fost utilizat un buletin de vot de alt model decât cel legal aprobat sau un buletin de vot fals; în cazul în care ștampila cu mențiunea “VOTAT” este aplicată pe mai multe patrulatere ale buletinului de vot sau în afara acestora.

Voturile nule nu intră în calculul voturilor valabil exprimate, se arată în decizia BEC.

De asemenea, votul este valabil exprimat în următoarele cazuri: în cazul în care ștampila cu mențiunea “VOTAT” a fost aplicată în interiorul unui patrulater înscris pe buletinul de vot; în cazul în care ștampila cu mențiunea “VOTAT” nu a fost aplicată conform lit. a) dar totuși atinge oricare dintre limitele unui singur patrulater înscris pe buletinul de vot; în cazul în care ștampila cu mențiunea “VOTAT” a fost aplicată conform lit. a) sau b) însă tușul s-a imprimat și pe cealaltă parte a foii pe care a fost aplicată ștampila cu mențiunea “VOTAT”; în situația în care ștampila cu mențiunea “VOTAT” a fost aplicată de mai multe ori în același patrulater sau atât într-un patrulater, cât și în afara oricărui alt patrulater.

Sunt considerate voturi albe buletinele de vot pe care nu a fost aplicată ștampila cu mențiunea “VOTAT”, iar voturile albe nu intră în calculul voturilor valabil exprimate, mai precizează sursa citată.

 

D.M.

 

NICIUN COMENTARIU