7.5 C
București
sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 5:23
No menu items!

Ce idei i-au mai venit ministrului Muncii, Raluca Turcan. Să impoziteze bonele și menajerele

spot_img

Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a anunțat, marți, că pune în dezbatere un proiect prin care vrea să impoziteze veniturile a 1,2 milioane care lucrează la negru, în „activități casnice, de gospodărie”. La schimb, ca să-și declare veniturile pentru a fi impozitate, autoritățile promit acestor persoane „dreptul la asigurări de sănătate şi la pensie”.

Conform anunțului făcut de Turcan, proiectul prevede ca bonele, menajerele, bucătăresele și alte categorii de lucrători casnici să fie plătite printr-un sistem de tichete înregistrate de ANOFM.

Practic, acești lucrători se înregistrează într-un sistem de evidență a persoanelor care desfășoară activități casnice ocazionale în baza unor tichete de activități casnice, cumpărate de beneficiar și preschimbate ulterior în numerar de către prestatorul casnic, după reținerea contribuțiilor și a impozitului aferente. În acest fel, lucrătorul va dobândi calitatea de asigurat în sistemul de asigurări sociale și de sănătate.

„Potrivit datelor INS, avem 39% din populaţie inactivă şi estimăm că aproximativ 1,2 milioane de persoane ar putea obţine aceste drepturi odată ce activităţile casnice, care în prezent se desfăşoară majoritar la negru, vor fi reglementate corespunzător”, a explicat Raluca Turcan.

În 2011, ministrul Muncii din guvernul Boc de atunci, Sebastian Lăzăroiu, fost consilier al lui Traian Băsescu la Cotroceni, afirma că prin măsura de înăsprire a amenzilor pentru munca la negru, măsură pe care tocmai o luase, cu siguranță că „angajatorii vor începe să scoată la suprafață munca la negru”.

Marilena Nedelcu