8.4 C
București
joi, 28 octombrie 2021 - 2:32

Cât au chiulit elevii bucureşteni în ultimul an

spot_img

elevi_liceu

Elevii din Capitală au avut, în anul şcolar 2012-2013, peste şapte milioane de absenţe – număr comparabil cu cel din 2011-2012 -, ceea ce înseamnă, în medie, 32 de absenţe de elev, arată datele centralizate de Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB).

Din totalul celor 7.746.958 absenţe din anul şcolar trecut, 3.484.509 au fost motivate, a precizat şeful ISMB, Constantin Trăistaru.

“Nu toate motivările au fost însă reale. De aceea, pentru viitor, am vrea reducerea cu 10 la sută a numărului de absenţe, adică o mai bună frecvenţă, prin introducerea cartelelor de acces. Sectorul 2 are deja cartele de acces, Sectorul 1 va definitiva acest proces în curând. Cred că prin modificarea regulamentului de ordine interioară, ar putea fi luate măsuri pentru reducerea absenteismului şi creşterea siguranţei elevilor”, a mai spus Trăistaru.

Tot în anul şcolar 2012-2013, din totalul celor 237.224 de elevi bucureşteni, majoritatea (219.783) au avut media 10 la purtare, iar 2.177 au primit sub 7.

R.D.