12.5 C
București
duminică, 28 aprilie 2024 - 3:12
No menu items!

Casele conspirative ale spionilor lui Putin, dezvăluite din greșeală

spot_img

Un document publicat din greșeală pe site-ul Primăriei Moscovei dezvăluie adresele unor clădiri militare și apartamente folosite de serviciile secrete rusești, relatează Newsweek, care citează portalul The Dossier Center.

Documentul respectiv conține o listă de clădiri și apartamente cu uz „special” din Moscova și Sankt Petersburg care trebuie ferite cu orice preț de pene de electricitate, precizează The Dossier Center. Lista se întinde pe 434 de pagini și este aprobată de primarul Moscovei, Serghei Sobianin. Alte două semnături de pe document aparțin șefului Departamentului de Locuințe din Primăria Moscovei, Viaceslav Torsunov, și șefului companiei de electricitate Mosenergosbit.

Potrivit The Dossier Center, documentul oferă informații despre facilități guvernamentale extrem de secrete, locuințe aparținând unor ofițeri GRU (Directia Principală din cadrul Statului Major General al Forțelor Armate ale Federației Ruse) și din serviciul de protecție al demnitarilor ruși, un depozit de muniții și multe altele.

Lista include, de asemenea, detalii privind două apartamente asociate Serviciului de Informații Externe al Federației Ruse, care fie sunt locuite de angajați, fie sunt folosite drept case conspirative.

Cea mai mare concentrație de astfel de facilități și clădiri se află în Serebrianîi Bor, o zonă de parcuri din cartierul Horoșevo-Mnevniki, în nord-vestul Moscovei. Este vorba de o zonă selectă a capitalei ruse, unde locuiesc mulți demnitari și bogătași, inclusiv patriarhul Kirill.

Deși se știe că serviciile secrete rusești dețin case conspirative în aceast zonă, documentul de 434 descoperit de The Dossier Center dezvăluie adresele acestora. De exemplu, o clădire mică de pe Bulevardul Leningradski despre care circulau zvonuri precum că ar fi frecventată de ofițeri de informații apare menționată ca parte a unității militare 28178. Acest lucru înseamnă că este folosită de Serviciul de Informații Externe al Federației Ruse, subliniază The Dossier Center.

Lista include și locația unui depozit de muniții din regiunea Leningrad.

Publicația rusă Meduza relatează că documentul a devenit inaccesibil între timp.

D.Constantin