10.2 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 5:16
No menu items!

Carnea de porc poate fi verificată în trei centre noi din Capitală

spot_img

DSVSA Bucureşti deschide, începând din 10 decembrie, trei centre în pieţele Obor, Rahova şi Apărătorii Patriei din Capitală pentru verificarea trichineloscopic a cărnii de porc, a anunţat directorul DSVSA Bucureşti, Constantin Lupescu.

Analize pentru despitarea trichinelozei vor putea fi realizate şi la Laboratorul Sanitar de Stat din strada Ilioara nr. 16E.

Atât centrele din pieţe, cât şi laboratorul vor funcţiona în perioada sărbătorilor de iarnă cu program prelungit, inclusiv sâmbăta şi duminica. Centrele vor fi deschise până la sfârşitul anului.

Locuitorii Capitalei sunt sfătuiţi să nu se aprovizioneze de sărbători din locurile neautorizate. „În această perioadă se înmulţesc comercianţii ambulanţi fie în zonele adiacente pieţelor, fie în zonele aglomerate dintre blocuri, pe alei, în parcuri care vând produse agroalimentare cum ar fi lapte şi produse lactate, ouă şi, începând de acum, poate şi carne de porc. Să evite să se aprovizioneze din astfel de locuri pentru că, cu certitudine, produsele nu sunt verificate, nu se cunoaşte originea animalelor şi nici starea de sănătate a acestora şi se pot îmbolnăvi chiar foarte grav”, a spus Lupescu.  O.D.