Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România (ACDBR) a anunțat lansearea Campaniei de promovare ”Făcut în ţara mea”, prin care intenţionează să unească mediul de afaceri românesc şi consumatorii sub un acest simbol, cu scopul de a vitaliza economia ţării. Sloganul campaniei este ”Alege româneşte, alege-ţi viitorul!”.

”Este important ca antreprenorii români să îşi asume rolul de vector al naţiunii, consumatorii să aleagă româneşte, iar statul să gândească şi să acţioneze în contextul actual în interes naţional. Cu ajutorul acestei iniţiative, ACDBR doreşte susţinerea economiei României, a securităţii alimentare a cetăţenilor noştri, în solidaritate cu statul român, pentru a trece peste cea mai mare criză sanitară şi economică, globală. Este vital ca toţi românii să conştientizeze importanţa consumului de produse şi de servicii autohtone, necesitatea câştigării independenţei economice a României şi acordarea şansei companiilor româneşti de a rezista acum, de a-şi menţine angajaţii şi de a trece cu toţii cu bine peste această criză”, au afirmat reprezentanţii ACDBR.

Aceştia semnalează faptul că, după încheierea pandemiei, va exista o competiţie acerbă la nivelul Uniunii Europene şi pe plan mondial pentru a recupera pieţe.

„Cu un ton precaut, însă profund ancorat în realitatea globală, venim în faţa Statului şi a românilor cu proiectul Făcut în ţara mea, dorind ca România să conştientizeze faptul că există posibilitatea ca, după încheierea pandemiei, relansarea economică să nu fie imediată, ceea ce va genera o constantă presiune socio – economică asupra tuturor românilor. Anticipăm o competiţie acerbă în interiorul Uniunii Europene, dar şi pe plan mondial, în dorinţa naturală de a recupera economic, de a ocupa pieţe şi de a creşte nivelul propriu de trai”, afirmă membrii asociaţiei.

Aceştia invită toate asociaţiile profesionale, patronale, ale producătorilor, sindicatele şi reprezentanţii autorităţilor publice locale şi centrale să se alăture acestei iniţiative deschise, cu dorinţa de a schimba din temelii felul în care românii se raportează la conceptul ”Făcut în ţara mea”.

Asociaţia Companiilor de Distribuţie de Bunuri din România reprezintă ”distribuţia tradiţională” a bunurilor de larg consum pe teritoriul României, în sistemul HoReCa şi în piaţa magazinelor de proximitate/retaileri independenţi.