12.5 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 3:45
No menu items!

Broker de asigurări, reținut pentru o fraudă de proporții. Zeci de maşini ISU şi ambulanţe ar fi circulat cu asigurări false

spot_img

Unul dintre cei mai puternici brokeri de asigurări din România a fost reținut pentru o presupusă fraudă de proporții cu polițe RCA. Zeci de maşini de intervenţie şi ambulanţe ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, dar şi aeronave ale Ministerului de Interne ar fi circulat cu poliţe falsificate. 

„Procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale împotriva unui inculpat sub aspectul săvârșirii, în varianta instigării, a infracțiunilor de fraudă informatică în formă continuată și uz de fals în formă continuată.

Ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, s-au efectuat percheziții domiciliare în mai multe locaţii situate în municipiul Bucureşti, reprezentând sediul unei societăți comerciale şi domiciliile unor persoane fizice. Cercetările penale au fost efectuate de către Serviciul de Investigare a Criminalității Economice – Sector 1 București, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

În fapt, s-a reținut că în perioada 06.10.2021-20.09.2022, având acces la platforma electronică de emitere a polițelor RCA “Webtool” aparținând unei societăți de asigurări, în baza contractului de broker de asigurare, la diferite intervale de timp și în baza aceleiași rezoluții infracționale, inculpatul a determinat angajații să introducă date nereale în câmpurile dedicate completării unui număr de 109 poliţe RCA pentru autovehiculele aparținând unei autorități publice, atestându-se în mod nereal că acestea sunt neînmatriculate, cu consecinţa emiterii de către societatea de asigurări a  unui număr de 109 poliţe RCA cu date false şi prime de asigurare diminuate”, a transmis Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.

Ulterior, acesta a modificat polițele emise prin înscrierea unor prime de asigurare mai mari, pe care le remitea beneficiarului asigurat.

El a obținut beneficii materiale rezultate din falsificarea poliţelor, creând un prejudiciu în patrimoniul societății de asigurare în valoare de peste 700.000 de lei.

Şeful companiei de brokeraj a fost adus, la Parchet pentru audieri, după ce a fost reţinut.

În urmă cu doar câteva luni, compania de asigurări, unul dintre cei mai mari jucători de pe piața din România, s-a plâns că ar fi descoperit nereguli la peste 100 de polițe de asigurare de tip RCA emise de acest broker pentru Inspectoratul pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

Conform unor surse judiciare, este vorba despe mașinile de intervenție ale pompierilor. Practic, există bănuiala că broker-ul ar fi luat de la ISU București-Ilfov sumele aferente polițelor la adevărata lor valoare. Însă, în momentul în care ar fi înregistrat în sistemul electronic al companiei de asigurări, aceste polițe le-ar fi înregistrat la valori mult diminuate și, practic, există bănuiala că și-ar fi însușit aproape 90% din valoarea acestor prime de asigurare.

Mai mult, firma respectivă a încheiat contracte de sute de milioane de lei pentru polițe de asigurare RCA cu instituții importante ale statului. Ar fi vorba nu numai despre Inspectoratul pentru Situații de Urgență, ci și despre Poliția, Banca Națională a României și Administrația Porturilor Maritime.

                                                                                                       Adina Bucur Silav