16.3 C
București
luni, 6 mai 2024 - 9:40
No menu items!

Boloș preferă biserica în locul politicii și prevestește schimbări în conducerea ANAF și a Autorității Vamale

spot_img

Ministrul Finanţelor Publice, Marcel Boloş, a vorbit deschis despre alegerile sale în viață.  Boloş, care este cleric, a mărturisit şi ce ar alege între biserică şi politică, dacă ar fi pus în faţa unei astfel de alegeri.

Boloș ar alege biserica în schimbul politicii

”Dacă nu ar fi aceste reguli stricte pe care le promovează Biserica, eu sunt foarte pragmatic şi cred că şi realist: am în spate Partidul Naţional Liberal care mă susţine şi cu dumnealor sunt şi simpatizant din punct de vedere al doctrinei. E un lucru şi o certitudine că sunt susţinut de Partidul Naţional Liberal, dar câtă vreme sunt aceste reguli în biserica noastră ortodoxă, le respect”, a spus Marcel Boloş.

Întrebat dacă preferă biserica politicii, el a răspuns: ”Da, de departe! Aleg biserica, da!”.

Ministrul Finanțelor Publice a mai vorbit la Digi 24 despre schimbările ce vor avea loc în conducerea ANAF și Autorității Vamale.  

Preşedintă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va rămâne în funcţie. Toți vicepreşedinţi de la fisc vor fi schimbați

Actuala preşedintă a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) va rămâne în funcţie, iar propunerile de revocare îi vor viza pe vicepreşedinţi, a declarat, miercuri seara, ministrul Finanţelor, Marcel Boloş.

„Aceste propuneri de schimbare a conducerii ANAF şi a Autorităţii Vamale vor pleca în zilele următoare şi decizia este la domnul prim-ministru. Nu există ANAF şi Autoritatea Vamală cu conducere lipsită de performanţă. Sunt cele mai importante instituţii ale statului român. Ne uităm la planul de venituri pe care l-am avut în cursul anului 2023 şi la realizări. În ultima lună (din 2023 – n. red.), pot să spun cu mândrie că, după lungi eforturi, discuţii şi măsuri pe care le-am implementat, ANAF-ul a fost în luna decembrie cu două premiere.”, a spus Boloş, la Digi24.

Demnitarul a precizat că actuala şefă a ANAF, Nicoleta Cîrciumaru, va rămâne în funcţie şi a caracterizat-o drept „o doamnă extrem de muncitoare, extrem de onestă, profesionistă”. În acelaşi timp, Boloş a confirmat faptul că propunerea de revocare transmisă premierului va viza toţi vicepreşedinţii Fiscului.

Conducerea Auorității Vamale schimbată

Referitor la schimbările de la Autoritatea Vamală Română, oficialul a dat asigurări că schimbările vor fi „cât de curând”.

„Cum am menţionat, sunt schimbări care sper să aducă profesionalism şi implicare în realizarea obiectivelor de investiţii. Numai Autoritatea Vamală Română are două proiecte de o importanţă majoră pentru ţară: scanerele şi introducerea sigiliului electronic al mărfurilor, alături de simplificarea procedurilor vamale, ceea ce nu este puţin lucru, pentru că amintiţi-vă câţi premieri au promis de-a lungul timpului că vor introduce scanerele în vămi”, a susţinut Marcel Boloş.

D.Constantin