15.4 C
București
luni, 29 aprilie 2024 - 2:27
No menu items!

Avertizare meteo de ninsori, vânt și ploi. 27 de județe, vizate de Codul galben de vreme rea

spot_img

Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie au emis mai multe avertizări meteo Cod galben de vreme rea în România.

Prima avertizare meteo ANM Cod galben este valabilă astăzi, între orele 10:00 și 18:00.

”Vor fi viteze în general de 55…65 km/h, iar în judeţul Constanţa şi pe litoral, rafalele vor depăşi temporar 70 km/h”, a transmis ANM.

De asemenea, meteorologii au emis o atenţionare de precipitaţii însemnate cantitativ şi vânt, până miercuri, la ora 10.00.

”În intervalul menţionat, temporar se vor semnala precipitaţii în aproape toată ţara şi se vor acumula cantităţi de apă în general de 15…25 l/mp. Vor fi ploi, ce vor avea şi caracter de aversă, însoţite şi de descărcări electrice îndeosebi în sud-estul teritoriului”, anunţă ANM.

Meteorologii precizează că, la munte, iar în noaptea de marţi spre miercuri, trecător şi în zonele mai joase de relief din Transilvania şi Moldova se vor semnala precipitaţii mixte.

”Marţi, vântul se va intensifica în zona montană înaltă, în special în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, unde vor fi rafale de 60…80 km/h, iar temporar şi în regiunile estice şi local în cele vestice şi sud-vestice, în general cu viteze de 45…55 km/h”, a mai transmis ANM.

Avertizare Cod galben de ninsori

O altă avertizare meteo ANM este valabilă de astăzi, ora 18:00, până mâine, la ora 22:00.

În intervalul menţionat, în cea mai mare parte a Transilvaniei şi în nord-vestul Moldovei, precum şi în zonele montane aferente va ploua şi se vor acumula cantităţi de apă de 25…30 l/mp, iar izolat de 50 l/mp.

La altitudini mai mari de 1500 m, îndeosebi pe parcursul zilei de marţi (13 februarie) în Carpaţii Orientali şi în Carpaţii Meridionali vor predomina ninsorile şi se va depune strat de zăpadă, local consistent.

                                                                                                        Adina Bucur Silav