10 C
București
miercuri, 24 aprilie 2024 - 6:27
No menu items!

Avarii la rețeaua de termoficare în Iași: Spitale, şcoli, blocuri și hoteluri rămân fără căldură timp de două zile

spot_img

Municipalitatea ieşeană a anunțat, miercuri, că timp de două zile, mai multe instituţii şi blocuri de locuinţe vor rămâne fără căldură deoarece vor fi efectuate lucrări de intervenţie la reţeaua de termoficare pentru a preveni o avarie majoră în zona centrală a oraşului.

Purtătorul de cuvânt al Primăriei Iaşi, Sebastian Buraga, a declarat că miercuri, 5 ianuarie, şi joi, SC Termo Service SA, societate aflată în subordinea instituţiei, va executa lucrări de intervenţie la reţeaua primară de termoficare pentru a elimina o pierdere şi a preveni o avarie majoră pe circuitul primar în perimetrul Magistralei II, care afectează abonaţii din zonele Centru – Copou.

Afectate de aceste lucrări vor fi instituţii de învăţământ, Policlinica pentru elevi şi studenţi, Spitalul Militar, Spitalul „Sfântul Spiridon”, Spitalul de Boli Infecţioase, Spitalul de Pneumoftiziologie, Consiliul Judeţean, Filarmonica, blocuri de locuinţe, muzee, restaurante şi hoteluri.

„Echipele municipalităţii vor încerca astfel să reducă perioada de întrerupere în furnizarea apei calde şi căldurii.

În funcţie de problemele identificate, perioada în care va fi sistată furnizarea agentului termic ar putea creşte.

Vor fi făcute trei intervenţii. Una dintre ele va fi pe conducta retur, subterană – DN 600 milimetri, punctul fix fiind corodat în Piaţa Naţiunii.

O altă intervenţie va fi pe conducta de retur, subteran – DN 600 mm, pe strada Sf. Teodor. Cea de-a treia va consta în lucrări de racordare a Muzeului de Istorie Naturală”, a mai spus Sebastian Buraga.