18.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 13:04
No menu items!

Așa tată, așa fiu: primarul din Băile Govora, acuzat că a amenințat o funcționară, iar fiul, Bogdan Mateescu, fost șef al CSM, promite funcții

spot_img

Din seria așa tată, așa fiu, Mihai Mateescu, primarul Băilor Govora și tatăl judecătorului și fostul președinte CSM, Bogdan Mateescu, este acuzat de abuz în serviciu pentru că a amenințat o funcționară din primărie, iar fiul, propunerea inițială a PNL pentru Ministerul Justiției, i-ar fi propus femeii, în schimbul tăcerii, o funcție bine remunerată. Dosarul a fost mutat în luna mai la Parchetul General din dispoziția procurorului general Alex Florența.

Potrivit Antena3, ar exista înregistrări în care un primar amenință o funcționară din subordine iar fiul edilului, judecător și fost președinte al CSM, încearcă să cumpere tăcerea femeii oferindu-i un post mai bine remunerat.

„Ce vreau să-ţi spun…unde e ideea…Nu am făcut nimic, m-a văzut tare supărat Bogdan ieri şi m-a întrebat: – Ai probleme? Şi i-am spus: N-am! Dar am strâns documentele şi o să vezi…stare civilă şi tot, ca să fac acţiune la Parchet împotriva ta şi a lui Cosmin. Ca să ştii! N-am făcut-o că mi se înmoaie  mâna…”

„Ba mai mult, am un raport, adică 2 rapoarte, făcute de domnul secretar, care constituie muniţie! MUNIŢIE! Şi fii atentă, bă, ţi-o spun: nu le-am dat curs! Am zis că nu mi se pare normal. Că ea, e unde e ea, în arealul ei, e treaba ei..mă gândesc la copii. Copii pe care i-am iubit şi-i iubesc, cu cea mai mare sinceritate. Da, n-am dat curs! Dar aceste lucruri s-au strâns!”

„Eu ţi-am spus: mie să-mi spui clar ce ai de gând să faci! Dacă vom continua…dar pe coordonatele pe care le impun eu, nu altcineva. Da? Pentru că trebuie să vorbim, pecuniar sau cine ştie ce se va întâmpla cu ce n-ai făcut! (…) Eu îţi spun că nu e în regulă ce s-a întâmplat, eu am nişte documente aici care te incriminează, Mari…e vorba de aceea de…sărbătorile astea…Te incriminează..te incriminează…Eu pot să spun, le-am strâns acolo, pot să dau drumul, pot să nu dau drumul!”

Judecătorul Mateescu i-ar fi propus femeii un post remunerat cu 6.000 de lei pe lună funcționarei care „voia să facă sesizări”:

Funcţionar: Bună! Mai stau de vorbă cu colegii, mai muncesc

Bogdan Mateescu: Vreau să vorbesc cu tine şi cu Raul pentru că am auzit că, nu ştiu, vrei să faci seizări.

Funcţionar: Ce mă, sesizări? Nuuu, discutăm.

Bogdan Mateescu: Eu te ajut dacă vrei să faci sesizări la Busuioc, la Curtea de Conturi.

Funcţionar: Nu.

Bogdan Mateescu: Nu? Deci sunt vrăjeli?

Funcţionar: Ce, tu te iei după lume? Lumea în Govora… tu nu ştii?

Bogdan Mateescu: Unde e golanul de bărbatu?

Funcţionar: Azi e liber. Umblă cu mama soacră.

Bogdan Mateescu: Ce studii ai tu?

Funcţionar: Ce studii am? Economice.

Bogdan Mateescu: De ce nu vii la Vâlcea? 6000 de lei.

Funcţionar: Unde mă?

Bogdan Mateescu: La Tribunal, transfer.

Funcţionar: Ce ai mă? 6000, pe bune?

Bogdan Mateescu: Până pe 4 aprilie. 5000 mii şi ceva.

Funcţionar: Păi dacă nu le mai urmăresc…uite, nu am ştiut!

Bogdan Mateescu: 5000 şi ceva.

Funcţionar: M-am mai gândit într-un timp dar… uite, nu am căutat!

Bogdan Mateescu: Poţi să te gândeşti şi săptămâna asta.

Funcţionar: Bine că-mi ziseşi.

Bogdan Mateescu: Îl sun pe Raul şi îi spun, da?

Funcţionar: Vorbiţi, da.

Bogdan Mateescu: Vrei să ştii despre ce este vorba acolo? Tu eşti doar pe internet, nu?

Funcţionar: Îhm…

Bogdan Mateescu: Ai contabilitatea, oricum suntem praf. Se face inventarul, avem sute milioane lipsă, sute milioane plus. Nu s-a făcut niciodată, de fapt, inventarul. Îi dau un exemplu, ştii? Toată lumea învaţă. Mai sunt două fete înscrise plus un om, mai e şi un consilier pe achiziţii.  

Funcţionar: Îhm..hai că mă uit. Mulţumesc mult! Vorbim. Pa!

Acest dosar a fost instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, iar procurorul general a dispus mutarea dosarului pentru a nu exista suspiciuni legate de imparțialitatea magistraților, dat fiind că Bogdan Mateescu este chiar președintele Tribunalului Vâlcea.

Mihai Mateescu este acuzat de procurori că, în calitate de primar, s-ar fi împroprietărit ilegal cu un teren aflat în centrul stațiunii Băile Govora. Mai exact, e vorba despre un teren de 240 de metri pătrați în parcul din centrul orașului, despre care procurorii susțin că a fost retrocedat și dezmembrat ilegal.

„Operațiunea de împroprietărire se realizează prin niște documente care poartă semnătura domnului Mateescu. În adeverința pe care o vedeți chiar acum pe ecran, primarul Mihai Mateescu îi certifică domnului civil, cum ar veni, Mateescu Mihai, cu domiciliu în Băile Govora (…) că terenul acesta de 240 de metri pătrați din parc este lipsit de conflicte. Adeverința trebuie să ajungă și la cadastru. Aici este procesul verbal pe care primarul Mihai Mateescu îl semnează pentru numitul Mateescu Mihai. Nu sunt litigii, nu sunt probleme la vreo instanță, nicio tulburare de posesie…„ mai relatează Antena3.

D.Constantin