4 C
București
marți, 19 martie 2024 - 9:14
No menu items!

Aproape 1.600 de șoferi au rămas fără permise de conducere în mini-vacanța de Sfânta Maria

spot_img

Peste 20.000 de angajați ai Ministerului Afacerilor Interne (MAI) – polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră au fost, zilnic, la datorie, în mini-vacanța de Sfânta Maria, pentru a asigura un climat de ordine și liniște publică la cele peste 600 de manifestări religioase, militare, cultural – sportive și de altă natură organizate în aceste zile.

Reprezentanții MAI au precizat, luni, într-un comunicat de presă, că, în aceeași perioadă, peste 4.200 de polițiști rutieri cu 340 de radare au acționat pe principalele artere de circulație. Au fost reținute 1.571 de premise, cele mai multe pentru depășirea vitezei (671) și pentru consum de alcool (222). Pentru nerespectarea legislației, polițiștii au aplicat peste 27.900 de contravenții în valoare totală de peste 10.300.000 de lei, dintre care pentru fapte prevăzute de Codul Rutier, peste 6.000.000 de lei.

În trei zile, polițiștii au identificat 52 de persoane date în urmărire națională și 6 internațională. În plus, polițiștii au intervenit la peste 6.500 de evenimente, dintre care 5.300 sesizate prin numărul unic de urgență 112.

De asemenea, aproximativ 9.000 de patrule formate din polițiști și jandarmi au acționat pentru menținerea siguranței publice și prevenirea faptelor antisociale la evenimentele unde a participat un public numeros – în total, peste 859.000 de persoane -, la nivel național. Jandarmeria Română a gestionat aproximativ 400 de misiuni de asigurare a ordinii publice, intervenind la peste 160 de evenimente.

Și jandarmii montani au fost solicitați să intervină în mai multe situații de risc pentru turiști, reușind să salveze 8 persoane.

Efectivele Poliției de Frontieră au fost suplimentate pentru reducerea timpilor de așteptare la punctele de trecere a frontierei, unde, în perioada 12-15 august, au trecut, pe sensul de ieșire, peste 355.000 de persoane, iar pe cel de intrare 366.000, înregistrându-se o creștere cu aproape 20% mai mult față de o zi normală. În punctele de trecere a frontierei au fost utilizate toate arterele de tranzitare, iar persoanele interesate au avut acces permanent la informații privind timpii de așteptare la frontieră, inclusiv prin aplicația informatică dezvoltată în acest sens de Poliția de Frontieră.

În ultimele trei zile, pompierii au intervenit la 263 de incendii și la aproape 3.000 de solicitări pentru acordarea asistenței medicale de urgență. Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au efectuat și 296 controale pe linie de prevenire a incendiilor, aplicând sancțiuni în valoare totală de aproape 120.000 de lei.

De asemenea, aeronavele MAI au executat 46 de misiuni medicale, transportând la spitale persoane care au avut nevoie de asistență medicală de urgență. Totodată, elicopterele Inspectoratului General de Aviație au executat 6 misiuni în sprijinul structurilor operative ale MAI, inclusiv pentru monitorizarea traficului pe principalele artere rutiere naționale.

“Datorită măsurilor preventive dispuse la nivelul Ministerului Afacerilor Interne în ultimele trei zile nu s-au înregistrat evenimente grave, de natură a pune în pericol viața participanților la manifestările organizate în această perioadă. În continuare, din dispoziția ministrului Petre Tobă, misiunile efectivelor MAI vor fi coordonate de Centrul Național de Conducere Integrată care funcționează 24 de ore din 24, pentru a se putea interveni operativ la orice tip de eveniment”, se mai precizează în comunicatul MAI.

Luni, Ministerul Afacerilor Interne a sărbătorit Ziua Marinei Române, prin participarea angajaților Poliției de Frontieră la demonstrațiile și ceremoniile organizate în localitățile Constanța, Mangalia, Tulcea, Galați, Călărași, Giurgiu și Drobeta-Turnu Severin. “La mulți ani! Respect și prețuire pentru toți cei care își servesc țara sub pavilion românesc: marinari militari și civili, constructori navali și angajaţi portuari” este mesajul transmis, de Ziua Marinei, de ministrul afacerilor interne, Petre Tobă, citat în comunicatul MAI.

R.D.