18 C
București
duminică, 12 mai 2024 - 18:48
No menu items!

Ancheta de la Ferma dacilor. Cornel Dinicu ar fi montat de 7 ori mai multe panouri fotovoltaice, decât trecuse în acte

spot_img

Procurorii de la Ploiești, care anchetează tragedia produsă la Ferma dacilor, au descoperit că patronul pensiunii, Cornel Dinicu, ar fi montat de șapte ori mai multe panouri fotovoltaice pe acoperișuri, decât avea trecut în acte. Practic, Dinicu ar fi instalat ilegal panouri fotovoltaice și ar fi mințit compania de electricitate cu privire la numărul dispozitivelor. Patronul se află, luni, în fața magistraților, deoarece a contestat măsura arestului. 

Potrivit probelor strânse de procurori până acum, în documentele firmei erau declarate de 7 ori mai puține panouri fotovoltaice decât numărul real al celor instalate. Cornel Dinicu ar fi cumpărat 150 de panouri fotovoltaice din Suedia, cu 15.000 de euro, apoi a contractat o firmă din București care le-a montat la pensiune. La acel moment, firma a cerut să încheie un contract în care să se menționeze despre câte panouri era vorba, dar Dinicu ar fi refuzat, spun procurorii, conform referatului întocmit.

Referatul procurorilor: 150 de panouri în loc de 23, ca să fie prosumator

„Din înscrisurile aflate la dosarul cauzei și din declarațiile formulate în calitate de martor de către numiții Valeriu Jalbă și Drăghici Ciprian, angajați în cadrul SC P PLUS 2002 SRL, reies indicii și cu privire la săvârșirea unor infracțiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, vizând chiar întocmirea și prezentarea în fața funcționarilor publici asimilați, din cadrul societății de distribuție a energiei electrice, a procesului-verbal de recepție a lucrărilor privind montarea unui sistem de panouri fotovoltaice cu puterea instalată de aproximativ 9 Kw (însumând un număr de 23 de panouri fotovoltaice), precum și a unui invertor de aceeași capacitate, deși în fapt sistemul a presupus montarea a 150 de panouri fotovoltaice, totalizând o putere de aproximativ 60 de Kw, și a unui invertor tot de 60 de Kw.

Reiese astfel, din coroborarea mijloacelor de probă administrate, că mobilul comiterii faptelor de fals și uz de fals a fost reprezentat de dorința de a deveni prosumator, aceasta în condițiile în care contractul încheiat cu societatea de distribuție era limitat la o putere de 9 Kw, fiind astfel imposibilă injectarea în rețea a unei cantități de energie electrică mult superioară acestui prag.

În acest context, deși puterea instalată în mod real era cu mult superioară (60 de Kw față de 9 Kw), prin acțiunile întreprinse s-a creat o aparentă stare de legalitate a demersurilor privind dobândirea calității de prosumator”, se mai arată în referatul procurorilor.

Furnizorul de electricitate ar fi răspuns firmei că instalația pensiunii are dreptul doar la 23 de panouri, nu 150.

Acuzațiile și ipotezele anchetatorilor

În legătură cu aceste fapte, procurorii fac cercetări pentru uz de fals și fals în declarații. De altfel, anchetatorii au ca principală ipoteză de izbucnire a focului o neregulă legată de instalația electrică a pensiunii, dar sunt luate în calcul și alte două ipoteze, o neglijență de tip țigară aprinsă aruncată, sau chiar o mână criminală, așa cum susține patronul Cornel Dinicu. Atât patronul, cât și alți angajați au explicat în anchetă că luminile la pensiune au rămas aprinse chiar și în timpul incendiului, iar siguranțele de la panou nu ar fi sărit, astfel că exclud varianta unei nereguli la instalație.

Magistrații de la Judecătoria Ploiești decid luni dacă vor prelungi măsura arestului preventiv pentru încă 30 de zile pe numele lui Cornel Dinicu, iar în privința celor doi administratori care sunt în arest la domiciliu, se așteaptă o decizie. 

M. Nedelcu