10.4 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 17:20
No menu items!

Amenzi de 195.000 de lei aplicate furnizorilor de energie de către ANPC. Toate facturile cu nereguli, recalculate

spot_img

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a aplicat zece amenzi contravenţionale, în valoare de 195.000 de lei, companiilor furnizoare de electricitate şi de gaze naturale, în cadrul controalelor derulate de Comandamentul pentru Energie al instituţiei, a anunţat, luni, autoritatea.

„Comandamentul pentru Energie creat de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a finalizat alte 22 de acţiuni de control la companii furnizoare de energie electrică şi gaze naturale către consumatorii casnici. Ca atare, comisarii ANPC au aplicat alte 10 amenzi contravenţionale în valoare de 195.000 lei, la care s-a adăugat şi măsura recalculării tuturor facturilor care nu respectă prevederile legii”, a transmis ANPC.

Printre cele mai importante abateri constatate de către comisarii ANPC se numără: nu a fost aplicată plafonarea şi compensarea preţurilor conform OUG118/2021 începând cu 1 noiembrie 2021, furnizarea de energie electrică, fără licenţă; nerespectarea termenului de facturare şi facturarea coasată pe două luni, iar informările privind compensarea facturilor de energie electrica şi gaze naturale, transmise clienţilor, nu conţin elementele din care este compus preţul la care se aplică compensarea.

De asemenea, unele contracte emise nu conţineau preţul serviciilor din preţul gazului, doar preţul total, astfel încât consumatorul nu putea verifica modalitatea de calcul al compensării acordate. Totodată, comisarii ANPC au mai constatat practică comercială incorectă, în condiţiile în care majorările succesive ale tarifelor nu au fost determinate de modificări legislative.

Conform sursei citate, Comandamentul pentru Energie îşi continuă verificările până pe data de 31 martie 2022.

„În această perioadă, în cazul în care constată nereguli la facturile de energie electrică şi gaze naturale, consumatorii pot depune o reclamaţie online sau în scris (prin poştă) sau predare personală la sediile Comisariatelor Judeţene pentru Protecţia Consumatorilor”, menționează ANPC.

                                                                                                                 Adina Silav