9.9 C
București
sâmbătă, 11 mai 2024 - 6:10
No menu items!

Alexandru Petrescu, Poşta Română: Avem TOLERANŢĂ ZERO faţă de cei care au prejudiciat compania

spot_img

Declarația directorului general al companiei vine în contexul afirmațiilor făcute de judecătorul de caz, în motivarea deciziei instanţei, în dosarul fostului şef al Poştei Române, Mihail Toader

alexandru_petrescu

Poşta Română promovează o politică de TOLERANŢĂ ZERO faţă de toate persoanele care, prin conduita lor, au generat pagube patrimoniului companiei, indiferent de poziţia ocupată în cadrul organizaţiei, potrivit lui Alexandru Petrescu, director general al Poștei Române. Declaraţia lui Petrescu vine în contextul celor afirmate de judecătorul de caz, în motivarea deciziei instanţei, în dosarul fostului şef al Poştei Române, Mihail Toader.

Managementul companiei foloseşte toate mijloacele legale avute la dispoziţie pentru valorificarea creanţelor deţinute împotriva tuturor categoriilor de debitori. Operatorul naţional de servicii poştale se implică activ în recuperarea tuturor prejudiciilor acordate prin hotărâri judecătoreşti, inclusiv a celor stabilite în dosarul la care judecătorul face referire explicită.

Alexandru Petrescu
director general, Poșta Română

În privinţa acţiunilor de recuperare a pagubelor înregistrate, de la începutul acestui an s-au redobândit, prin proceduri de executare silită, peste 210.000 de lei, reprezentând 50% din totalul sumelor recâştigate în cursul anului 2014.

Pentru o bună înţelegere a situaţiei în care se află Poșta Română vizavi de acest caz, precizăm că dosarul prin care a fost trimisă în judecată fosta conducere a Poştei a avut la bază plângerea penală formulată de companie şi materialul documentar intern, ataşat respectivei plângeri. În document, compania s-a manifestat în mod activ şi s-a constituit ca parte civilă în procesul penal. Astfel, Poşta Română a alăturat acţiunea civilă de recuperare a prejudiciului înregistrat celei penale.

Măsurile asigurătorii dispuse de organele de urmărire penală reprezintă, prin raportare la stadiul preocesual existent, singurele ce pot fi dispuse sub aspect procedural până la soluţionarea definitivă a cauzei. Doar organele de urmărire penală sau instanţa de judecată pot dispune astfel de măsuri. În mod surprinzător, acest aspect al lipsei caracterului definitiv al sentinţei judecătoreşti este reţinut şi de autorul motivării. Iar asta, în contradicţie cu concluzia generală a articolului, şi anume aceea că Poşta Română nu s-a manifestat activ în cadrul respectivului proces şi nu a procedat la recuperarea prejudiciului reclamat.

Florian Vârdol
director Direcţia Juridică şi Reglementări, Poşta Română

Justiţia are la bază probele administrate în condiţiile legii. Admiterea oricărei acţiuni civile, inclusiv a celei formulate de Poşta Română, este fundamentată pe materialul probator administrat în cauză. Or, din acest material probator furnizat de companie a rezultat caracterul cert al prejudiciului produs Poştei Române, au mai precizat reprezentanții companiei.

„Hotărârile judecătoreşti pronunţate potrivit legii române au la bază probe, şi nu aprecieri subiective referitoare la talentul oratoric al reprezentanţilor Ministerului Public sau la conduita procesuală a reprezentanţilor companiei”, a mai transmis Directorul Direcţiei Juridice şi Reglementări a Poştei Române. „Precizăm că, până la soluţionarea definitivă a procesului penal, Poşta Română se delimitează de orice tip de aprecieri cu privire la maniera în care se derulează acest litigiu”, au mai explicat oficialii Poștei.

R.D.