10.6 C
București
marți, 23 aprilie 2024 - 23:04
No menu items!

ALEGERI LOCALE 2016. Campanie cu 76% mai puține infracțiuni față de 2012

spot_img

În campania electorală pentru alegerile locale de duminică s-au înregistrat cu 76% mai puţine infracţiuni faţă de campania pentru alegerile locale din 2012: au fost dispuse măsuri preventive faţă de şapte persoane, patru dintre ele pentru coruperea alegătorilor, a declarat, vineri, ministrul afacerilor interne Petre Tobă, la şedinţa Comisiei Tehnice Centrale pentru coordonarea şi organizarea alegerilor locale.

„Dacă ne raportăm la campania electorală aferentă alegerilor locale din anul 2012, am constatat o scădere procentuală de 62% a tuturor sesizărilor făcute în legătură cu procesul electoral. Am constat o scădere semnificativă, de aproximativ 76%, a tuturor infracţiunilor constatate. Totodată, în cadrul cercetărilor efectuate s-au dispus măsuri preventive faţă de şapte persoane. Patru persoane pentru coruperea alegătorilor, trei persoane pentru fapte comise cu violenţă”, a arătat Petre Tobă.

În ceea ce privește verificările făcute de polițiști în privința persoanelor care au cerut schimbarea reşedinţei în timpul campaniei electorale, ministrul afacerilor interne a precizat că în 23 dintre cazuri s-a descoperit că există suspiciuni de fapte penale în ceea ce priveşte intenţia de vot. “În urma acestor verificări, Poliţia Română a constatat 23 de dosare penale şi a aplicat 231 de contravenţii pentru nerespectarea legislaţiei. Cer Poliţiei Române să continue aceste verificări până, şi inclusiv, în ziua votului”, a adăugat Petre Tobă.

În timpul campaniei electorale care se încheie au avut loc, până la acest moment, 1.285 de manifestări publice cu caracter electoral, în 798 de localităţi la care se adaugă municipiul Bucureşti, dar fără să fie înregistrate incidente.

Pentru ca alegerile de duminică să se desfăşoare fără incidente, MAI a mobilizat 65.815 de forţe de ordine. „Pentru protecţia secţiilor de vot şi paza urnei mobile sunt alocaţi 23.453 de lucrători MAI. Pentru menţinerea ordinii publice, atât în proximitatea secţiilor de vot, cât şi pe raza localităţilor, avem alocate 30.067 de efective. Pentru intervenţia la evenimente au fost constituite echipe alcătuite din 4.682 de specialişti, iar în rezervă avem constituite echipe pentru a interveni acolo unde va fi cazul, formate din 7.613 lucrători. Totodată, pentru a sprijini structurile teritoriale, în fiecare judeţ, de la începutul acestei săptămâni, sunt prezenţi ofiţeri cu funcţii de conducere, atât din Poliţia Română, cât şi din cadrul Ministerului. Corpul de Control al ministrului afacerilor interne se află în trei locaţii: avem o echipă la Bucureşti, avem o echipă la Cluj şi o echipă la Iaşi. Sunt pregătite pentru a face verificări atunci când competenţele structurilor teritoriale sunt depăşite”, a adăugat Tobă.

Pentru alegerile din 5 iunie au fost organizate 18.616 secţii de votare. Pentru aceste secţii au fost achiziţionate peste 18.000.000 de timbre autocolante şi au fost confecţionate peste 93.000 de ştampile cu inscripţia VOTAT. De vineri dimineaţă a început, în toate judeţele din ţară, preluarea de la prefecturi a buletinelor de vot, a ştampilelor şi a timbrelor autocolante.

R.D.