11.9 C
București
vineri, 19 aprilie 2024 - 20:42
No menu items!

Alegeri la PNL Sibiu. Ludovic Orban o umilește pe Raluca Turcan: „A luat decizia să nu rămână în echipa câștigătoare”

spot_img

Ludovic Orban a afirmat, vineri seara, la evenimentul de alegeri interne pentru conducerea PNL Sibiu, că nu înţelege de ce Raluca Turcan a luat decizia de a nu îl mai susţine pentru un al doilea mandat la şefia partidului. El a amintit că Turcan a fost vicepremier, mâna lui dreapta, în perioada în care a fost prim-ministru. „A luat decizia să nu rămână în echipa câștigătoare”, a spus Orban. 

Președintele PNL a spus că nu o susține pe Turcan pentru funcția de președinte al PNL Sibiu pentru că nici ea nu îl susține la șefia PNL. Orban îl sprijină pe Constantin Șovăială, deputat.

”Aș fi vrut să vin aici să o susțin pe Raluca Turcan, dar, din păcate, a luat decizia să nu mă susțină pe mine. Nu știu de ce. Ea a făcut parte din echipa câștigătoare a PNL și când am câștigat alegerile europarlamentare, și când am câștigat alegerile prezidențiale cu cel mai mare scor pe care l-a obținut un candidat de dreapta și în primul tur, și în al doilea. A fost mâna mea dreaptă ca vicepremier când au fost alegeri parlamentare. (…)A luat decizia să nu rămână în echipa câștigătoare”, a spus Ludovic Orban.

Organizaţie PNL Sibiu are vineri alegeri interne. În competiţie s-au înscris Raluca Turcan care este susţinută de premierul Florin Cîţu şi Constantin Şovăială care beneficiază de sprijinul lui Ludovic Orban.

Raluca Dan