18.7 C
București
sâmbătă, 27 aprilie 2024 - 11:54
No menu items!

Acord istoric între Alianța Nord-Atlantică și Uniunea Europeană

spot_img

Liderii UE și NATO au încheiat, marți, un „acord istoric” prin care se urmărește strângerea relațiilor de colaborare dintre cele două organizații.

Este vorba despre o Declarație comună, semnată de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, de președintele Consiliului European, Charles Michel, și de șefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

Liderii Uniunii Europene și NATO au catalogat semnarea documentului despre un moment-cheie pentru securitatea și stabilitatea zonei euroatlantice.

Documentul este pregătit de mai mulți ani, dar declanșarea războiului din Ucraina a adus mai multe modificări în textul acestuia.

Conform Declarației comune, Uniunea Europeană și NATO se angajează să ducă la un nivel superior parteneriatul lor, prin utilizarea tuturor instrumentelor politice, economice și militare.

În cadrul conferinței de presă cu ocazia semnării celei de-a treia Declarații comune cu UE la sediul NATO din Bruxelles, Secretarul General al alianței militare, Jens Stoltenberg, a amintit momentul în care, în februarie anul trecut, liderii s-au întâlnit pentru a discuta situația creată de invazia ordonată de Valdimir Putin în Ucraina.

„Președintele Putin a vrut să cucerească Ucraina în câteva zile și să ne divizeze. În ambele privințe, a eșuat în mod clar”, a spus, marți, Stoltenberg.

În prezent, există 21 de state care fac parte atât din NATO, cât din UE.

Premierul Nicolae Ciucă a salutat semnarea acordului istoric prin care se dorește strângerea relațiilor de colaborare dintre cele două organizații.

„Salut călduros semnarea, astăzi, a celei de-a treia Declarații comune NATO – UE, care consolidează cooperarea transatlantică.

România își reafirmă convingerea că solidaritatea și cooperarea sunt elementele cheie pentru apărarea securității și valorilor noastre comune. Suntem mai puternici împreună!”, a transmis premierul român.

                                                                                                                  Adina Silav