16.7 C
București
miercuri, 17 aprilie 2024 - 19:32
No menu items!

Achiziții comune de armament în UE, ca în cazul vaccinurilor

spot_img

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat miercuri că va propune în următoarele săptămâni promovarea achiziţiilor militare comune, în cadrul primei strategii industriale comunitare de apărare, similare cu cele realizate pentru cumpărarea de vaccinuri anticoronavirus sau de gaze naturale pentru a reduce dependenţa faţă de Rusia.

„Ameninţarea războiului poate nu este iminentă, dar nu este imposibilă. Nu trebuie să exagerăm riscurile războiului, dar trebuie să ne pregătim pentru ele”, a spus Von der Leyen într-o dezbatere în Parlamentul European, la Strasbourg, transmite EFE și Agerpres.

Politiciana germană a apreciat că, având în vedere riscurile la adresa securităţii şi instabilitatea crescută din cauza războiului dus de Rusia în Ucraina sau a conflictului din Gaza, Europa trebuie să „cheltuiască mai mult, să cheltuiască mai bine, să cheltuiască european”, motiv pentru care va prezenta în curând diferite propuneri în cadrul primei strategii industriale de apărare a UE.

Potrivit lui Von der Leyen, strategia se va concentra, ca şi programul european de investiţii în apărare care o va însoţi, pe acordarea de prioritate licitaţiilor militare comune.

„La fel cum am făcut cu vaccinurile sau gazele naturale. Acest lucru ne va ajuta să reducem fragmentarea şi să creştem interoperabilitatea”, a indicat ea.

Von der Leyen a spus că, pentru a face acest lucru, va fi necesar să „transmitem colectiv un semnal puternic industriei”, aşa că vor studia cum să înlesnim acordurile de cumpărare în avans în care să fie oferite garanţii companiilor referitoare la comenzi stabile şi predictibilitate pe termen lung.

Preşedinta executivului european a subliniat că vor fi identificate proiecte europene de apărare care au un interes comun, pentru a „concentra eforturile şi resursele acolo unde au cel mai mare impact şi valoare adăugată”. „Şi ne vom concentra pe inovare pentru a ne asigura că Europa are acel avantaj în noile tehnologii pe care le vedem implementate în întreaga lume în diferite conflicte”, a afirmat ea.

„Cu sau fără sprijinul partenerilor noştri, nu putem lăsa Rusia să câştige”, a insistat preşedinta Comisiei Europene.

                                                                                                      Adina Bucur Silav