16.3 C
București
miercuri, 8 mai 2024 - 7:50
No menu items!

Accidentul din Muntenegru, „case closed”. Mortul era de vină

spot_img

accident_muntenegru

Procurorii au clasat dosarul privind accidentul din Muntenegru, pe motiv că șoferul se făcea vinovat de producerea lui, dar conducătorul auto este printre cele 19 persoane decedate în urma accidentului. Și firma care deținea autocarul și la care era angajat șoferul a fost scoasă din culpă.

„Pe baza probatoriului administrat în cauză s-a stabilit faptul că accidentul rutier s-a produs ca urmare a neglijenţei în trafic a şoferului autocarului, care se deplasa pe drumul principal dinspre Kolasin în direcţia Podgorica cu o viteză de 80 km/h, mult mai mare decât cea permisă pe acel sector de drum, neadaptând viteza de deplasare a autocarului la limitele impuse prin semnele de circulaţie, la banda marcată pe şosea, la starea suprafeţei acesteia, şoseaua fiind umedă şi alunecoasă. Aceste împrejurări au condus la destabilizarea intensă a autocarului, la pierderea echilibrului şi răsturnarea lui, urmată de coliziunea cu trotuarul podului şi gardul metalic al acestuia şi, ulterior, căderea în prăpastia care duce la râul Moraca.”

comunicat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Pe 23 iunie 2013, un autocar al firmeiGregory tour, în care se aflau numai turiști români, s-a răsturnat la Grlo, la aproximativ 40 de kilometri nord de Podgoriţa. Autocarul a căzut într-o prăpastie, în urma accidentului pierzându-și viața 18 persoane și șoferul, iar alte 29 au fost rănite. Răniţii au fost aduşi în România două zile mai târziu, cu două aeronave militare, şi internaţi la spitalele Universitar, Floreasca, Elias şi Bagdasar-Arseni. Autocarul era condus de George Ciobanu, care lucra ca şofer în cadrul Poliţiei Capitalei, la Logistică. Potrivit oficialilor din Poliţia Capitalei, el lucra din septembrie 2012 şi la firma care a transportat turiştii în Muntenegru.

Procesul-verbal de autopsie emis de Departamentul de Medicină Legală din Podgorica a concluzionat că „moartea conducătorului auto Ciobanu George a fost violentă şi a survenit ca urmare a distrugerii centrilor nervoşi vitali din cauza fracturilor osoase craniene şi a hemoragiei interne, răni cauzate de forţa mecanică, în momentul decesului neexistând stare de alcoolemie”.

Prin nota de serviciu din data de 20.09.2013 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bjelo Polje se menţionează faptul că „deoarece şoferul autobuzului Ciobanu George a decedat în accidentul de circulaţie în cauză, nu există temei pentru derularea procedurii penale”.

Procurorii mai susțin că dacă autoritățile din Muntenegru au dat soluție de neurmărire, lipsește o condiție prevăzută de lege, necesară pentru punerea în mișcare a acțiunii penale în țara noastră, așadar ancheta a fost închisă.