19.4 C
București
vineri, 29 martie 2024 - 11:07
No menu items!

Buzău: Băiat de 13 ani, dispărut de acasă în urmă cu patru zile, căutat de poliţişti – FOTO

spot_img

masinapolitie

Un băiat de 13 ani, care a dispărut de la locuinţa sa din Buzău în urmă cu patru zile, este căutat de poliţişti. Poliţiştii fac apel la persoanele care pot da informaţii despre băiat să sune la numărul de urgenţă 112 sau la 116.000, numărul unic pentru sesizarea copiilor dispăruţi şi, de asemenea, să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie.

Gabriel Hasan a plecat de acasă în 15 februarie şi nu a mai revenit. Părinţii copilului au semnalat autorităţilor dispariţia sa două zile mai târziu.

copil_disparut

Băiatul are aproximativ 1,40 metri înălţime, ochi căprui, păr negru, tuns scurt, ten măsliniu şi la data dispariţiei era îmbrăcat cu un hanorac negru cu glugă, pantaloni de tip blue-jeans albaştri, iar pe cap purta o şapcă albastră.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, băiatul de 13 ani a plecat de acasă de mai multe ori, însă a revenit de fiecare dată, fără ca tatăl său să anunţe vreodată Poliţia.

Aceleaşi surse susţin că băiatul cerşeşte în municipiul Buzău şi adună resturi din tomberoane.

Băiatul provine dintr-o familie cu probleme sociale şi are mai mulţi fraţi.

A.V.