3.4 C
București
marți, 30 noiembrie 2021 - 2:04
No menu items!

ACCIDENT pe DN1: Cel puțin șase persoane au fost rănite

spot_img

Cel puţin şase persoane au fost rănite după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat

accident-rutier

Cel puţin şase persoane au fost rănite, luni după-amiază, după ce autocarul în care se aflau s-a răsturnat pe DN1, în apropierea localităţii Mohu din judeţul Sibiu. Din primele cercetări reiese că accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei excesive.

Mai multe echipaje de Poliţie, pompieri şi ambulanţe s-au deplasat pe DN1, unde un autocar în care se aflau 20 de persoane s-a răsturnat.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Judeţene Sibiu, Elena Welter, este vorba despre o cursă Atlassib care a preluat pasageri veniţi din afara ţării şi care se deplasa de la Sibiu spre Bucureşti şi, ulterior, la Suceava.

Sursa citată a precizat că, din primele informaţii, cel puţin şase persoane au fost rănite, una dintre acestea fiind în stare gravă, la ora transmiterii acestei ştiri răniţii fiind preluaţi de ambulanţe.

Conform sursei citate, din primele cercetări reiese că accidentul s-ar fi produs din cauza vitezei excesive.

Traficul rutier în zonă se desfăşoară normal, autocarul fiind în afara părţii carosabile.

D.M.