Doctorul Ciomu Naum Niculae, cel care a secționat, în 2004, penisul unui bărbat de 34 de ani, a murit la vârsta de 73 de ani. Ciomu a fost primul chirurg judecat pentru că a lăsat infirm un pacient, care a primit, prin decizia instanței, despăgubiri de jumătate de milion de euro.
Anunțul decesului doctorului Ciomu a fost făcut de o clinică privată, unde chirurgul profesa încă.
În 2004, doctorul a fost acuzat de un bărbat de 34 de ani că i-a secționat în trei bucăți penisul, în timpul unei operații de extirpare a unui testicul malformat, operație cu grad mediu de dificultate. Pacientul și-a pierdut atunci funcția urinară, iar medicii au fost nevoiți să-i monteze o sondă. În 2015, victima doctorului Ciomu a ajuns pe masa de operație, iar alți medici Ioan Lascăr i-au refăcut organul genital.
Victima lui Ciomu a primit 500.000 de euro despăgubire, iar Naum Ciomu a fost condamnat și la un an de închisoare cu suspendare și interzicerea dreptului de a profesa până în 2010.