15.2 C
București
joi, 2 mai 2024 - 23:13
No menu items!

70 de cadre medicale de la spitalul Sf. Ioan, în izolare, din cauza unei paciente infectate cu coronavirus

spot_img

72 de cadre medicale de la Spitalul Sfântul Ioan din București au intrat în izolare după ce a fost depistată o pacientă infectată cu noul coronavirus. Secția de Nefrologie a spitalului, unde pacienta a fost internată pentru dializă, a fost închisă.

Conducerea spitalului a decis să testeze toți pacienții care făceau dializă în secția de Nefrologie, iar unul dintre ei, o femeie, a ieșit pozitiv la testul pentru coronavirus. Pacineta era internată de 2 săptămâni în spital, astfel că a avut contact cu toate cadrele medicale, din toate turele.

72 de cadre medicale, adică tot personalul acestei secții, au intrat în izolare la domiciliu, iar secția a fost închisă. Pacienții au fost transferați la alte spitale din capitală.

Informare de presă a Grupului de Comunicare Strategică:

„În cursul zilei de 31 martie 2020, reprezentanții Spitalului Clinic de Urgență Sf. Ioan au primit confirmarea testului pozitiv la COVID 19 pentru o pacientă cu vârsta de 62 de ani care realiza procedurile de dializă în secția de nefrologie și dializă a unității sanitare.

Pacienta este asimptomatică și a fost transferată la Spitalul „Carol Davila”, conform procedurilor. În secția respectiva mai realiza proceduri de dializă un alt pacient care a fost, de asemenea transferat. Acest pacient nu este infectat cu COVID 19.

În acest caz a fost declanșată o anchetă epidemiologică. Până la finalizarea acesteia, conducerea unității sanitare a luat decizia de a trimite în izolare toate cele 72 de cadre medicale care desfășurau activitatea în acesta secție, în ture. De asemenea, celor 9 rezidenți de pe secție li s-a solicitat să rămână acasă.

Menționăm că toate cadrele medicale sunt asimptomatice și vor fi testate.”